Analiza a fost derulata in intervalul decembrie 2011 – decembrie 2012.

Valoarea medie oferita sub forma tichetelor de vacanta de catre angajatorii care au participat la cercetare a fost, in intervalul mentionat, de 1.000 de lei pe angajat.

„Tichetele de vacanta raman un instrument important de motivare a angajatilor din companiile private”, declara Jean Istasse, director general Sodexo Solutii pentru Motivare.

Unde utilizeaza romanii tichetele

Cercetarea Sodexo reflecta faptul ca beneficiarii tichetelor de vacanta prefera sa isi aleaga vacanta direct de la unitatile turistice. In ultimul an, 78% dintre acestia au ales sa foloseasca tichetele direct la unitatile de cazare (hoteluri, pensiuni turistice si agroturistice, camping-uri, moteluri), si numai 22% dintre beneficiari le-au utilizat in agentiile de turism.

„Am identificat si un nou trend in utilizarea tichetelor de vacanta pentru achizitionarea de vacante de weekend”, spune Jean Istasse.

Tichetele de vacanta au fost cel mai utilizate in lunile de vara, urmate de perioade precum Pastele, Craciunul, Revelionul, minivacantele de 1 Mai, Rusalii si Sf. Maria.

In Romania exista, conform statisticilor Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, 3.080 de agentii de turism si 7.736 de unitati de cazare autorizate.

Aproximativ 67% dintre angajatorii care au acordat tichete de vacanta in perioada mentionata au declarat ca motivul pentru care au optat pentru acordarea tichetelor de vacanta in locul primelor in bani este dat de facilitatile fiscale asociate acestui beneficiu. 18% dintre angajatorii care acorda tichete de vacanta au oferit acest beneficiu in functie de performanta angajatilor, si 72% au ales sa il ofere tuturor angajatilor.

Citeste si:

Varsta medie a angajatilor care primesc tichete de vacanta este de 34 de ani.

Beneficiile acordarii tichetelor de vacanta

Pentru acordarea de tichete de vacantqa angajatilor companiile sunt scutite de la plata contributiilor sociale in limita a 4.200 de lei pe an de angajat.

Tichetele de vacanta reprezinta un beneficiu extrasalarial pe care angajatorii il pot acorda propriilor angajati, incadrati cu contract de munca, pentru a merge in vacanta si pentru a-si recupera capacitatea de munca. Tichetul de vacanta beneficiaza in prezent de cea mai importanta facilitate fiscala din categoria beneficiilor extrasalariale, de 4.200 de lei/an/angajat, si a fost conceput atat ca o masura de a sprijini angajatorii in procesul de motivare a angajatilor, cat si ca o modalitate de stimulare a turismului local, acestea putand fi folosite pentru achizitionarea de pachete turistice exclusiv pe teritoriul Romaniei.

„Pentru sumele acordate sub forma tichetelor de vacanta, angajatorii sunt integral scutiti de plata contributiilor sociale, ajutandu-i sa realizeze economii importante. De exemplu, pentru acordarea tichetelor de vacanta in cuantum de 4.200 de lei, cheltuielile totale ale angajatorului sunt mai mici cu 2.261 lei decat daca ar opta pentru acordarea aceluiasi venit net in bani”, declara Jean Istasse, Director General Sodexo Solutii pentru Motivare.

Pentru sumele primite in tichete de vacanta in limitele stabilite prin lege, angajatul plateste numai impozitul pe venit de 16%, beneficiind, in acest fel, de o putere de cumparare mai mare cu 54% decat daca ar primi echivalentul valoric al acestora in bani.

Tichetele de vacanta sunt acordate numai de catre companiile private, in prezent institutiilor din domeniul public fiindu-le interzisa acordarea acestui tip de beneficiu.

Compania Sodexo a fost infiintata de catre omul de afaceri francez Pierre Bellon, in anul 1966. In prezent, Sodexo are 413.000 de angajati in 80 de tari din intreaga lume ofera, zilnic, solutii pentru 50 de milioane de consumatori.

Din 1998, Sodexo este prezenta si in Romania si numara 200 de angajati.