Cursul BNR pentru dolar a depasit miercuri pragul de 3,8 lei si s-a apropiat la circa 1 ban de maximul istoric inregistrat in urma cu doi ani si jumatate, in contextul deprecierii monedelor din regiune, in timp ce cursul pentru euro a depasit 4,49 lei, cel mai ridicat din ultima saptamana.

Referinta publicata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a crescut cu 0,82 bani, la 4,4935 lei/euro, maximul incepand de miercuri, 7 ianuarie, cand cursul s-a situat la 4,4960 lei/euro. Pentru dolar, paritatea a avansat cu 2,21 bani, la 3,8230 lei/dolar. Un curs mai ridicat a fost inregistrat pe 24 iulie, cand paritatea s-a situat la maximul record de 3,8343 lei. Deprecierea leului in raport cu dolarul este determinata de declinul euro fata de dolar, dar si de evolutia mai slaba a monedei nationale comparativ cu euro. Dolarul s-a intarit in ultimele luni pe pietele financiare externe, sustinut de economia solida a SUA, asteptarile ca Rezerva Federala sa inceapa majorarea dobanzilor, dar si de perspectiva unui program de achizitie de obligatiuni de catre Banca Centrala Europeana, care ar pune presiune de depreciere pe euro, conform Mediafax.

Euro se afla la mijlocul zilei in depreciere pe pietele externe cu 0,26% fata de dolar, la 1,1742 dolari/euro.
Francul elvetian a fost cotat de banca centrala la 3,7415 lei, in urcare cu 0,69 bani fata de marti. Cursurile de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian. Cu putin inainte de ora 13:00, cand BNR anunta cursul de referinta, euro era cotat in piata interbancara la 4,4935 - 4,4950 lei, in urcare de la 4,4878 lei in tranzactiile perfectate pe finalul sedintei de marti.

Leul a ramas un pic in urma in ceea ce priveste deprecierea.

"S-a deschis sus, cu celelalte monede din regiune. (...) Forintul si zlotul au pierdut teren destul de mult, in timp ce leul este mai mult contagiat de regiune. La noi datele economice sunt bune. Est-europenele sunt pe frica, iar leul a ramas un pic in urma in ceea ce priveste deprecierea", a declarat dealerul unei banci. Volumele din piata interbancara au fost ridicate in prima jumatate a zilei, foarte aproape de media pentru o intreaga sedinta de tranzactionare, dupa ce in deschidere activitatea a fost mai redusa. Operatiunile au avut loc intre un curs minim de 4,4910 lei/euro, inregistrat in prima ora, si un maxim de 4,4990 lei/euro.

In regiune, forintul si zlotul s-au depreciat cu 0,35 fata de euro, iar coroana ceha cu 0,4%. Ratele medii ale dobanzilor practicate de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi se afla miercuri la 0,06% - 0,45% pe an, fata de 0,05% - 0,43% pe an, marti. Ratele medii ale dobanzilor pentru plasamentele pe termen de o saptamana se situeaza la 0,11% - 0,6% pe an, comparativ cu 0,1% - 0,56% pe an in ziua anterioara. Dobanda ROBOR pentru plasamente cu scadenta la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile pentru cele mai multe credite in lei acordate de banci pe termen scurt si mediu, a urcat la 1,56% pe an, de la 1,55% pe an marti.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri