Potrivit datelor BNR, populatia castiga in medie la depozitele noi cu scadenta mai mica sau egala cu un an o dobanda de 1,79%, in scadere de la o medie de 3,08% in iulie 2014. Pe de alta parte, media dobanzilor cerute la creditele noi de consum, pe 1-5 ani, a ramas relativ constanta in ultimul an, in jurul a 10%.

De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, avertiza recent ca unele banci au redus prea mult dobanzile la depozite, in conditiile unui exces de lichiditate, dar pe segmentul creditarii mai este loc pentru reducerea costurilor.

Mugur Isarescu: Unele banci au scazut prea mult dobanzile la depozite

Mugur Isarescu: Unele banci au scazut prea mult dobanzile la depozite

"La depozite, unele banci au coborat ceva mai mult decat trebuie, dar au si ele exces de lichiditate, ar trebui sa fie prudente. Nu trebuie sa vada excesul de lichiditate din prezent ca fiind de durata, pe masura ce creste creditul in lei ea va fi absorbita", a spus Isarescu. El a aratat ca alte banci au fost mai prudente si au pastrat dobanzile la plasamentele atrase la circa 2%, apreciind faptul ca acestea au o viziune pe termen mai lung.

Citeste si:

Va prezentam in graficul de mai jos ce dobanda mai primiti de la marile banci (top 10) la depozitele cu scadenta la un an.

cele mai bune dobanzi la depozite

Dobanzi la depozite oferite de BCR

Cea mai mare banca din sistem dupa active, BCR, are in oferta doua depozite la termen, cea mai buna dobanda oferita fiind la depozitul Maxiplus pe 24 de luni, de 1,90%. La un depozit constituit pe 12 luni, dobanda bancii este de 1,55%, la sumele mai mici de 100.000 lei. Banca ofera si bonusuri pentru clientii care isi incaseaza salariul sau pensia in conturile BCR. Consultati lista de dobanzi a BCR aici.

BRD - oferta standard la depozite

Oferta standard la depozitele la termen ale BRD SocGen are o dobanda de 1,90% la un an si de 2,10% pentru un plasament pe 2 ani.

Banca Transilvania ofera si depozite cu dobanda progresiva

Banca Transilvania ofera o dobanda de 2,25% pe an la scadenta de 12 luni si o dobanda variabila de 2,40% pentru depozitele pe doi ani. Dobanzile pot urca si mai sus la depozitele pe 3 ani, cu dobanzi fixe sau dobanzi progresive.

Depozite la UniCredit Tirac Bank

Potrivit aplicatiei de calcul a sumelor castigate la depozitele constituite la UniCredit Tiriac Bank, la un plasament de doar 1.000 lei, pe un an, cu prelungirea automata a depozitului, dobanda este de 1,2% pe an. La o scadenta de 2 ani, dobanda urca pana la 1,35%, dar in cazul in care optezi pentru a nu prelungi automat depozitul pe un an dobanda scade dramatic, pana la 0,75%.

Depozite la Raiffeisen Bank

Depozitele la termen de un an ale Raiffeisen Bank sunt rasplatite cu o dobanda de 1,65%, iar cele cu scadenta la doi ani cu 1,85%. Daca optati pentru o perioada mai mare, de trei ani, veti obtine o dobanda de 2,10% pe an.

Depozite la CEC Bank

La plasamentele pe un an, CEC Bank ofera o dobanda de 1,75% pe an La cele cu scadenta la doi ani dobanda ramane aceeasi, dar urca la 1,85% pe an daca va pastrati banii timp de 3 ani la CEC Bank. Dobanda poate creste pana la 2% pe an pentru clientii care isi incaseaza salariile la CEC Bank printr-o conventie salariala sau pentru pensionarii care isi incaseaza pensia pe card.

Depozite la ING Bank

In oferta standard, ING Bank plateste o dobanda de 1,75% pe an la depozitele constituite pe un an, insa banca are in oferta si un depozit cu dobanda promotionala, de 2,25% pe an, la o scadenta de 4 luni.

Cele mai bune dobanzi la depozite sunt oferite de bancile grecesti

Depozitul STAR al grecilor de la Piraeus Bank ofera o dobanda de 2,80% la plasamentele pe un an, iar aceasta creste pana la 3% la scadenta de trei ani. De asemenea, banca precizeaza ca veti beneficia de un bonus de 0,15% la dobanda daca deschideti depozitul de pe platforma de online banking a bancii, winbank. Studentii si pensionarii beneficiaza si ei de dobanda de 2,95%, similara cu cea prin winbank.

Alpha Bank are si ea una dintre cele mai bune dobanzi din piata la depozitul cu scadenta de un an, de 2,5%, in timp ce Bancpost ofera o dobanda de 2,25% pe an la plasamentul pe un an in depozitul Start.

Sursa foto: economisire, Shutterstock