In zona de nord a Capitalei, cartierele Baneasa si Pipera au atras mai multi chiriasi decat Soseaua Nordului, Dorobanti, Floreasca, Aviatorilor sau Primaverii, unde proprietatile cu 2-3 dormitoare, in cazul apartamentelor si cu 4-5 dormitoare in cazul vilelor au fost cele mai tranzactionate, iar bugetele medii au fost in jur de 1.500 euro / luna, potrivit companiei de consultanta imobiliara Nordis.

Factorii determinanti pentru un chirias in alegerea locuintei au fost, in aceasta ordine, pretul, zona, tipul de proprietate (apartament sau vila) finisajele si mobilierul, dar si facilitatile oferite de proprietate sau complex, conform unui comunicat Nordis.

"Pentru majoritatea chiriasilor pretul este cel mai important criteriu de decizie. Chiar daca solicita sa viziteze si proprietati a caror chirie este peste bugetul lor declarat, decizia finala va tine cont in primul rand de pret si abia apoi de calitatea amenajarilor sau facilitatile oferite de complex sau proprietate. Exista insa, mult mai rar, acei clienti pentru care bugetul este doar un parametru relativ. Pentru acest tip de chiriasi conteaza suprafata utila a spatiului, finisajele, mobilierul, dimensiunea teraselor si privelistea si nu vor inchiria proprietati care nu se ridica la standardele lor”, afirma Emanuel Postoaca, general manager, Nordis.

In primele trei luni din 2016, a crescut usor numarul de apartamente premium aflate la inchiriere, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Majorarea s-a datorat livrarii de imobile rezidentiale noi in 2015, care au fost achizitionate in scop investitional. Chiriile apartamentelor in zona Pipera sunt mai scazute fata de zona Herastrau, fiind vorba de alta locatie dar si de concurenta directa cu vilele si incep de la 1.000 euro/luna.

Spre exemplu la un buget de 1.000 - 1.300 euro/luna, in zona Herastrau se poate inchiria un apartament de cca 90 -100 mp utili, mobilat si utilat. La acelasi buget, in zona Pipera se poate inchiria o vila cu 3 camere, cu suprafata utila de 120-140 mp, finisaje medii, situata in complex rezidential (deci curte proprie de 50 - 70 mp) si de obicei nemobilata.

Daca discutam de bugete mai mari, peste 2.500 euro/luna, in Herastrau putem inchiria apartamente cu 3-4 camere cu peste 120 mp utili si frumos mobilate, chiar pe Soseaua Nordului, langa parc. In Pipera, la acelasi buget sunt disponibile vile de peste 180 mp utili, care au curte de 200-300 mp, mobilate si chiar cu piscina.

Cel mai mic si cel mai mare buget pentru chirii

Apartamentul nou care s-a inchiriat in scop rezidential la cel mai mare buget prin intermediul Nordis are trei camere si este situat in zona Kiseleff - Aviatorilor, noul locatar urmand a plati o chirie lunara de 2.400 euro / luna. Apartamentul se afla intr-un imobil construit in 2010 si a fost achizitionat de la inceput in scop investitional.

Cea mai accesibila locuinta premium inchiriata de Nordis, in primul trimestru din acest an, in zona de nord a Bucurestiului a fost un apartament tot cu trei camere in complexul rezidential Park Residences 5 din Baneasa, finalizat in anul 2015. Apartamentul a fost inchiriat pentru suma de 700 euro/luna si este la prima utilizare, fiind vorba de o investitie imobiliara.

Grupul de firme imobiliare Nordis a fost infiintat in 2008, de catre Emanuel Postoaca, consultant imobiliar cu experienta in investitii rezidentiale in zona de nord si astazi reuneste trei firme specializate: Nordis, de intermediere imobiliara, Nordis Administrare, de administrare de imobile si Nordis Investments, de investitii si dezvoltare imobiliara.

Nordis are in portofoliu , la vanzare, inchiriere sau in administrare peste 2.500 de proprietati premium din zonele de nord ale Bucurestiului din Piata Victoriei si pana in Iancu Nicolae: Kiseleff, Aviatorilor, Primaverii, Herastrau – Soseaua Nordului, Baneasa si Pipera. Printre companiile care au apelat la serviciile Nordis se numara: Generali, De Silva, Porsche Bank, Lukoil, BCR, Lidl, BauMax, Arabesque, Strabag, Alstom, Philips, Dent Estet, Alitalia, Apa Nova precum si Ambasada Ungariei, Ambasada Coreei, Ambasada Ciprului.

Sursa foto: photosmatic / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri