Pentru marea majoritate a investitorilor ultimele 10 luni de bursa par sa fie cele mai grele in decizia investitionala chiar si pentru cei care au “adunat” ani de experienta in plasamentele bursiere. Motivul: piata de capital romaneasca strabate una dintre cele mai pronuntate traiectorii descendente din istoria sa. Chiar daca in ultimele saptamani asistam la o relativa stabilizare a indicilor intrebarea pe care si-o pun ceea mai mare parte a investorilor este ce va putea urma pe termen mediu si lung?
Daca ar fi sa ne raportam la acesti factori direct vizibili in acest moment dar si la perspectivele pe termen mediu putem spune ca apar o serie de similaritati intre perioada 2007-2008 si inceputul de recesiune pe piata americana - primele semnale aparand in perioada 1970-1971. Acesta este si motivul pentru care va propun o scurta incursiune asupra industriilor financiare si a schimbarilor de profunzime care au avut loc in perioada 1970-1980.
Ce s-a intamplat la inceputul anilor ‘70? Cresterea semnificativa a cheltuielilor publice pentru finantarea razboiului din Vietnam au creat o crestere sensibila a preturilor pentru produsele de baza. Primele masuri adoptate de autoritati de crestere a lichiditatilor prin reducerea dobanzii de referinta nu au avut insa efectul scontat. Sistemul monetar construit la Bretton Woods, prin care se stipula convertibilitatea fixa a dolarului fata de principalele valute convertibile avand la baza “etalonul aur” devine din ce in ce mai expus fluxurilor externe financiare avand in vedere cresterea semnificativa a deficitului de cont curent american.
Venirea lui Nixon la conducerea SUA coincide cu implementarea unor masuri soc pentru una dintre cele mai “liberale” economii: renuntarea la convertibilitatea in aur pentru dolarul american, fixarea administrativa a veniturilor din salarii si “inghetarea” preturilor pentru bunurile de baza pentru o perioada de minim 90 de zile, precum si reducerea administrativa a importurilor efectuate de SUA cu cel putin 10% pe an.
Efectul acestor masuri este devastator pentru cea mai mare economie a lumii: in doar cateva saptamani dolarul inregistreaza una dintre cele mai severe deprecieri din istoria sa, prabusind sistemul de valori adoptat la Bretton Woods privind convertibilitatea fixa a principalelor valute convertibile. Efectele asupra pietei de capital se revad spre sfarsitul anului 1970 cand Dow Jones se depreciaza cu 35% iar indicii bursieri din Marea Britanie pierd in medie 25% pe parcursul aceleiasi perioade.
Dupa un reviriment timid inregistrat in perioada ‘71-‘72 ca urmare a masurilor administrative adoptate de autoritatile guvernamentale, barilul de petrol reintra pe un trend ascendent pronuntat. Deprecierea dolarului determina OPEC sa ridice pretul barilului, decizia fiind luata la inceputul anului 1973. Bariulul atinge nivele greu de anticipat cu doar doi ani in urma chiar si pentru cei mai pesimisti analisti, inregistrand constant pe parcursul anului 1973, o cotatie de 11 usd/baril (o crestre de peste 4 ori fata de nivelul inregistrat la inceputul anilor ’70).
Inceputul lui 1973 coincide de fapt cu formarea unui nou trend descendent pe piata de capital care va dura 2 ani, de acesta data mult mai pronuntat (Dow Jones inregistreaza o corectie de 45% iar indicele FTSE care cuantifica evolutia bursiera de la Londra inregistreaza una dintre cele mai severe corectii din istoria sa, de aproximativ 73%).
Economiile globale intra intr-una dintre cele mai lungi recesiuni din ultimele decenii. Temerile inflationiste se confirma in urmatorii ani cand economia americana reuseste “contraperformanta” de a inregistra valori inflationiste anualizate de doua cifre. Modelul keynesist avand la baza dirigismul public pare sa-si gaseasca sfarsitul iar doctrine economice liberale promovate de economisti precum Hayek sau Milton Friedman par sa-si faca loc intr-un mediu financiar extrem de instabil. Deprecierea dolarului va fi extrem de dureroasa pe termen lung pentru celelalte economii globale, una dintre cele mai afectate fiind si economia Marii Britanii care traverseaza in aceasta perioada una dintre mai dificile perioade din istoria sa.
Revenind la criza actuala, sectorul subprime pare cel putin deocamdata, sa fie doar varful aisbergului. Economiile globale extrem de expuse pe industria derivatelor, industrie care a cunoscut o crestere exponentiala in ultimii 30 de ani par sa resimta din plin “aventura” plasamantelor cu grad ridicat de risc. Dolarul isi cauta noul punct de echilibru. Barilul de petrol cu siguranta ne va mai rezerva “surprize” neplacute si in urmatoarea perioada.
Temerile inflationiste au revenit in vizorul Bancilor Centrale ca fiind ceea mai mare amenintare asupra stabilitatii.
Pentru a iesi din recesiunea lunga a anilor ’70-’80 si pentru a construi fundamantele unei cresteri de durata, la sfarsitul anului 1979, Volcker noul presedinte FED, duce dobanda de refinantare pana la 12%, una dintre cele mai ridicate valori din istoria americana. Criticat vehement la vremea respective de catre analistii de pe Wall Street, a reusit totosi sa repuna bazele unei cresteri de durata la inceputul anilor ‘80. In Marea Britanie, Banca Angliei duce dobanda de refinantare la un nivel chiar mai ridicat, respectiv de 17%.
Merita amintit compartamentul companiilor listate pe marile piete intr-un context de criza, din punct de vedere al analizei fundamentale. Conform analistului american Mark Smith la jumatatea anului 1969 indicele PER aferent celor mai lichide societati listate la NYSE inregistrau un PER mediu de 23, pentru ca in perioada 1975-1979 acestea sa ajunga la o valoare medie de 7-8. Doar la inceputul anilor ’80 acestea ajung sa depaseasca valoarea de 10.
In prezent, cu exceptia companiilor financiare care inregistreaza valori ale PER-ului modeste, celelalte companii inregistreaza inca valori ale PER in medie de 15-25.
Intr-un asemenea context de instabilitate in care se rescriu fundamantele fluxurilor financiare si se reconfigureaza din temelie doctrinele economice, pietele de capital aferente economiilor emergente vor ramane expuse riscurilor de volatilitate. Teoria decuplarii functioneaza de obicei doar in contextul in care marile piete isi gasesc punctul de echilibru si numai intr-un asemenea context acestea pot genera cresteri sustenabile de durata.
Indiferent de ceea ce va urma in urmatoarea perioada trebuie sa vedem totusi partea buna a pietei de capital romanesti. Legatura intre bursa si economia reala este una foarte mica. Potentialul de crestere al numarului de companii listate poate creste exponential in urmatorii ani. Introducerea mai multor instrumente de tranzactionare poate “genera” o decuplare mai rapida fata de comportamentul pietelor globale. Doar vointa si interesul direct al participantilor la piata poate sa antreneze o perceptie pozitiva dincolo de contextul extern instabil.
Iar pe de alta parte orice scadere este urmata obligatoriu si de cresteri cel putin de aceasi amplitudine. Inspiratia deriva doar din alegerea momentului cu adevarat potrivit pentru identificarea intoarcerii de trend…
Adi Lupsan este directorul adjunct al firmei de brokeraj Intercapital Invest.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
