In cel mai bun caz, protestele ce au avut loc zilele trecute vor trece relativ neobservate de mediul de afaceri insa, daca miscarile stradale vor continua si vor lua amploare, “nu ne ducem intr-o directie buna” si Romania isi va crea o imagine proasta in exterior, considera Mihai Seceleanu, director executiv al Internet Corp., publisherul wall-street.ro.
“Violentele stradale nu pot face bine afacerilor, mai ales in conditiile in care autoritatile nu reusesc sa blocheze astfel de manifestari si pur si simplu nu-i pot asigura mediului de business climatul normal si necesar pentru a-si desfasura activitatea. In cel mai bun caz, lucrurile care s-au intamplat in ultimele zile pot trece relativ neobservate de catre mediul de afaceri - astfel ca bursa a scazut usor in aceasta dimineata, iar leul chiar s-a apreciat. Si asta dupa ce vineri S&P a luat decizia istorica de a scadea atatea rating-uri de tari, concomitent”, considera Seceleanu.

El subliniaza ca daca astfel de manifestari violente continua si iau amploare, Romania ar putea sa aiba de suferit la nivel de imagine.

Mihai Seceleanu spune ca evenimentele din weekend i-au adus aminte de vremea cand avea 17 ani si se ducea alaturi de galerie la Peluza Nord din Ghencea. Pe langa oameni care protestau pasnic, incadrandu-se in rigorile legii, managerul a vazut si oameni care i-au adus aminte de cei care in urma cu multi ani scandau “Scoateti cutite, scoateti topoare, sa curga sange in Stefan cel Mare”, care injurau jandarmi sau care “te calcau in picioare daca aveai la gat fularul gruparii adverse”.

Motivele protestelor sunt puse pe seama unui grad mare de nemultumire asupra programului de austeritate al Guvernului. “Cred insa ca lumea nu constientizeaza schimbarile dramatice care au avut loc in intreaga lumea - si faptul ca nivelul de viata a scazut la nivel global. Si, chiar daca reforma adevarata a inceput cu intarziere de un an (in urma unui 2009 electoral), au avut loc schimbari care ne tin acum pe linia de plutire in conditiile in care intreaga Europa se clatina”, sustine Mihai Seceleanu.

Evident ca nu toata lumea poate fi multumita cu situatia curenta, insa de aici si pana la a ataca fortele de ordine si a vandaliza magazinele e cale lunga. “Este pacat insa ca un protest care a inceput civilizat a degenerat in ceea ce am vazut cu totii la TV - pentru ca este evident ca nu omul amarat care nu isi gaseste job sau pensionarul care nu isi mai poate plati intretinerea sunt cei care si-au permis sa investeasca in materiale pirotehnice si cagule”, incheie Seceleanu.

Cum comentati evenimentele? Care considerati ca sunt motivele pentru care protestatarii au iesit in strada? wall-street.ro va incurajeaza sa comentati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri