Din top 100 pagini romanesti de Facebook cu cel mai mare numar de fani, 40 au adoptat formatul Timeline. Cele mai mari branduri care au adoptat noul format Timeline pentru pagini sunt: Kiss FM, Lidl Romania, Pepsi Romania, Asiguratorii.ro, Fashiondays.ro si KFC Romania.

Majoritatea paginilor care au adoptat formatul Timeline au facut-o in prima jumatate a lunii martie (3869 pagini, adica 75%) in timp ce 25% au adoptat Timeline-ul in partea a doua a lunii. In medie, ritmul adoptarii Timeline-ului pe paginile romanesti a fost dublu in prima jumatate a lunii fata de cea de-a doua.

Rata de adoptie a acestui format in paginile monitorizate de serviciile Facebrands este mai mica in Romania in acest moment fata de Marea Britanie, unde deja jumatate din paginile monitorizate de Fanalyzer.co.uk au adoptat acest format. (Fanalyzer.co.uk este versiunea britanica a serviciuluifacebrands.ro)

Citeste si:

Timeline este noul format pentru pagini si profiluri de utilizator introdus de Facebook pentru a le permite utilizatorilor si brandurilor sa-si filtreze mai eficient elementele pe care vor sa le impartaseasca cu prietenii/fanii. Incepand cu 30 martie 2012, toate paginile de Facebook vor fi afisate automat in acest nou design intitulat “Timeline”. In formatul Timeline, brandurile au un element vizual principal, numit “cover photo”, pot adauga o istorie a brandului incluzand si momentele importante de dinaintea crearii paginii de Facebook, iar administratorii pot sa blocheze in partea de sus a paginii, timp de o saptamana, unul din mesajele publicate pe pagina prin optiunea “pin”.

Facebrands.ro monitorizeaza acum 16.738 pagini romanesti create pe Facebook de persoane si institutii (companii, ONG-uri etc.), aratand cresterea numarului de fani al acestora pe zile si saptamani, impreuna cu alte pagini din aceeasi categorie.