Facebook, care se pregateste sa se listeze in aceasta vara pe bursa Nasdaq de la New York, a platit astfel un pret surprinzator de ridicat pentru un dezvoltator de aplicatii care nu are venituri semnificative, chiar si la valorile extrem de optimiste estimate de obicei pentru companiile cu ascensiune rapida din Silicon Valley.

Instagram, firma cu "o duzina de angajati", a finalizat recent o runda de finantare de 50 milioane de dolari in cadrul careia a fost evaluata la 500 milioane de dolari.

Printre motivele care ar fi putut determina Facebook sa preia Instagram la un pret atat de ridicat se numara dorinta de a absorbi un potential rival sau de a preveni o miscare similara din partea unui concurent important, precum Twitter sau Google.

"Ar fi fost mai bine sa cumpere Twitter in acest moment. Daca credeti ca Instagram ar fi putut ajunge urmatorul Twitter, ar putea fi o miscare inteligenta", considera Paul Buchheit, partener la progamul de promovare a start-up-urilor online Y Combinator si cofondator al FriendFeed, preluat de Facebook in 2009.

Aplicatia Instagram permite utilizatorilor sa adauge filtre si efecte fotografiilor de pe smartphone-uri si tablete Apple sau Android pe care sa le publice ulterior pe retele de socializare, inclusiv pe o retea proprie a dezvoltatorului.

Lansata la inceputul anului 2011, Instagram a adunat, estimativ, 30 de milioane de utilizatori.

Citeste si:

Aplicatia a fost initial disponibila doar pe iPhone si iPad, insa Instagram a lansat recent si o varianta pentru Android, descarcata rapid de peste un milion de utilizatori.

Instagram sustine ca, pana la finele anului trecut, utilizatorii aplicatiei au incarcat pe retele de socializare circa 400 milioane de fotografii.

Facebook vrea sa atraga 5 miliarde de dolari prin oferta publica initiala pregatita pentru luna mai, reteaua de socializare asteptand sa fie evaluata la 100 miliarde de dolari.

Achizitia marcheaza o exceptie de la strategia Facebook, care de obicei cumpara companii foarte mici pentu a absorbi angajatii de valoare. Ulterior, Facebook elimina de pe piata produsele companiei achizitionate sau construieste variante similare integrate in propriile servicii.

Instagram va continua sa functioneze, iar Facebook va participa la constructia serviciilor companiei.

Analistii din industria IT au tras rapid paralele intre aceasta tranzactie si achizitia YouTube de catre Google in 2006, pentru 1,65 miliarde de dolari. YouTube are propriul sediu in California si opereaza in mare masura independent de Google.