Piata de publicitate online din Romania a fost de 91,8 milioane de lei (21,7 mil. euro) anul trecut, in scadere cu 7,3% fata de 2010, daca ne raportam la companiile care au participat la studiu in ambii ani, potrivit Romanian Online Advertising Study (ROADS), realizat de IAB Romania si PwC Romania.
Studiul ROADS cuprinde 22 de companii care raporteaza veniturile nete, asa cum sunt facturate de catre publisherii care vand direct propriul portofoliu de site-uri sau de catre regii.

In 2011, veniturile din publicitate online pentru toate companiile participante la studiu au crescut cu 7%, comparativ cu 2010. Cu toate acestea, raportat la grupul de referinta, adica luand in calcul exclusiv companiile care au participat la studiu si in 2010, veniturile din 2011 au scazut cu 7.3%.

„In conditiile in care piata media se confrunta inca cu o situatie dificila, in ciuda reducerii numarului publicatiilor scrise, care ar fi trebuit sa duca la o suplimentare a veniturilor pentru cele ramase, piata publicitatii online a inregistrat totusi o crestere de 7 procente in 2011. Ritmul de dezvoltare al pietei publicitatii online ar putea parea moderat. Daca insa il comparam cu situatia existenta in 2007, primul an pentru care PwC Romania a derulat studiul ROADS pentru IAB Romania, observam ca ritmul mediu anual de crestere al valorii raportate a pietei a fost de 21,2%. Astfel, piata publicitatii online a inregistrat una dintre cele mai ridicate rate de dezvoltare comparativ cu alte sectoare in acesti ultimi 5 ani”, a declarat Ruxandra Bandila, director de marketing, comunicare si dezvoltare de business in cadrul PwC Romania.

Veniturile inregistrate de cele 22 de companii participante la studiu intre iulie-decembrie anul trecut se ridica la 48 milioane lei, in crestere cu 10% comparativ cu S1 2011 si cu 9% mai mari decat veniturile inregistrate in S2 2010.

In a doua jumatate a anului trecut cele mai mari investitii in online au fost facute de companiile de telecomunicatii, urmate de cele din domeniul financiar si auto. De asemenea, ca si in ultimii doi ani, telecomul este sectorul care conduce clasamentul valorii anuale a investitiilor in publicitate online.

Incepand cu anul acesta, s-au alaturat studiului patru noi participanti, numarul site-urilor reprezentante ajungand la 1400.

“Este imbucurator ca an de an sunt din ce in ce mai multi publisheri care participa la ROADS. Cu toate acestea, mai sunt cativa jucatori importanti care lipsesc, si nu ma refer doar la cei internationali. In acelasi timp, este putin ingrijorator faptul ca grupul de referinta a inregistrat o scadere fata de 2010, acesta fiind format preponderent din publisheri romani. Am putea pune aceasta scadere pe seama recesiunii anuntate pentru ultima parte a anului trecut si inceputul acestui an, insa este cel putin la fel de posibil ca o parte din bugetele de publicitate online sa se fi redirectionat catre companiile internationale, care nu se numara printre cei care raporteaza cifre pentru ROADS. Cat despre topul sectoarelor care au asigurat cele mai mari venituri de publicitate online, ordinea este normala si reflecta o anume stabilitate in alocarea bugetelor de publicitate facuta in departamentele de marketing ale advertiserilor din Romania”, declara Cristian Petriceanu, presedintele IAB Romania.

Studiul derulat de IAB Romania si PwC structureaza investitiile in publicitatea online din Romania in functie de formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe internet, precum si in functie de lunile din fiecare semestru pentru determinarea sezonalitatii.

Urmatoarea editie a studiului realizat de IAB Romania si PwC va demara culegerea de date la inceputul lunii iulie 2012 si va acoperi primul semestru al anului 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri