Recent, Vplay.ro ar fi primit de la RCS&RDS “un mail oficial” prin care reprezentantii platformei (necunoscuti) ar fi fost informati ca va fi suspendata conexiunea din cauza “unor probleme tehnice. In scopul de a afla care este motivul si de ce numai site-ul nostru sufera de aceste probleme, va rugam sa ne ajutati sunand la suportul tehnic RDS-RCS si sa intrebati”.

Vplay.ro este unul dintre marii “consumatori de banda” din Romania, traficul acestora fiind similar cu cel al Trilulilu.ro (platforma cu circa 800.000 de afisari/luna). In Alexa, Vplay.ro are rangul 9. Site-ul incarca cele mai noi episoade din seriale de succes la care, in mod legal si corect, nu ar avea acces nicio alta platforma din lume. “Continutul difuzat pe site-ul Vplay, apartinand companiilor Warner si Sony nu a fost licentiat de compania Pro Video, companie ce detine drepturile de difuzare digitala pentru aceste studiouri. Din punctul nostru de vedere , titlurile aflate in catalogul nostru sunt difuzate illegal, site-ul Vplay fiind probabil cel mai agresiv pirat din zona digitala”, a spus pentru Orlando Nicoara, in martie 2011, Lucian Tanase, director executiv al Provideo.

Vplay.ro nu are formular de contact, serverele companiei fiind mutate recent in Olanda, dupa ce au trecut prin tari precum Germania sau Bulgaria.

Contactati de wall-street.ro, reprezentantii RCS&RDS neaga faptul ca ar fi trimis instiintare catre Vplay.ro. “RCS & RDS nu a restrictionat accesul la site-ul mentionat, acesta este accesibil prin internet ca orice alt site. Utilizatorii nostri pot descarca informatie in mod liber de pe orice site din Internetul global. RCS & RDS are deschise conexiuni la Internetul global suficient de mari pentru a prelua traficul utilizatorilor sai. Utilizatorii pot testa functionalitatea Internetului descarcand informatie de pe alte site-uri cu continut video si foto. In cazul mentionat ar putea fi vorba de o problema la accesul acestui site in Internetul global”, spun oficialii RCS&RDS, pentru wall-street.ro.

Speculatii din piata: VPlay profita de popularitate si santajeaza operatorul

In trecut, ISP-isti (furnizorii de servicii Internet – n.r.) din Marea Britanie s-au coalizat impotriva unui serviciu de streaming video lansat de BBC, iPlayer. ISP-istii au considerat ca serviciul ar urma sa limiteze viteza de acces la Internet, starnind nemultumiri in randul clientilor. Astfel, ISP-isti au considerat corect sa fie platiti suplimentar de BBC pentru a transmite canalul iPlayer pentru a-si acoperi costurile suplimentare cu dezvoltarea si mentinerea serverelor.

Vplay.ro ar putea incerca o solutie similara – “daca vrei ca serviciul nostru sa fie distribuit prin tine, RCS&RDS, ai face bine sa ne platesti! Altfel, clientii tai o sa ti se urce in cap”.

Intr-adevar, pe forumuri si bloguri foarte multi utilizatori si-au indreptat “furia” impotriva operatorului telecom. “In ultimul timp se observa din ce in ce mai des ca RCS-RDS are reguli si interese proprii care nu tin cont nici de drepturile clientilor, nici de legislatia europeana”, considera un utilizator.

Pe pagina de Facebook
utilizatorii Vplay sunt de asemenea in mare parte furiosi pe faptul ca RCS&RDS ar fi “blocat” accesul la site, utilizatorii “luand de bun” anuntul publicat incognito pe platforma video.

Mai mult, fanii VPlay.ro au incarcat deja un clip pe site prin case explica cum pot evita abonatii RCS&RDS restrictia si cum pot continua sa vizualizeze clipuri pe site.

Citeste si:

Lucian Bila, director executiv la furnizorul de servicii IT Appnor.com, nu exclude aceasta posibilitate, desi probabilitatea ca acesta sa fie “jocul” este redusa. “Nu ma pronunt daca Vplay este sau nu legal, dar nu prea cred eu ca ar putea avea castig de cauza cu un operator atat de solid”.

Totodata el considera ca, desi ridicat, traficul generat de Vplay.ro chiar si la ore de varf nu ar afecta in mod vizibil banda de Internet oferita de RCS&RDS.

Pe de alta parte Alex Visa, seful managing partner la agentia HyperActive, considera ca RCS&RDS are de castigat de pe urma acestui lucru. “Practic serviciul Vplay.ro «musca», mai mult sau mai putin, din serviciile TV pe care le ofera operatorul telecom. Traficul generat de Vplay.ro este de asemenea foarte ridicat – download-ul fiecarui serial inseamna 300-500 de mega si traficul ajunge sa fie aproximativ egal cu cel realizat de Trilulilu.ro”.

Pe de alta parte explicatiile “blocarii” site-ului pentru abonatii RCS&RDS ar putea fi diverse si mai simple – defectiuni tehnice sau erori cauzate de mutarea pe serverele din Olanda. Este posibil, de asemenea, ca Vplay.ro sa urmeze a fi inchis de institutii abilitate din cauza presupuselor ilegalitati.

Internautii romani pot vizualiza in continuare seriale si filme, in mod legal, pe platforme precum Muvix.ro, DolceTV.ro, sau Voyo.ro.

RCS&RDS a generat in 2011 afaceri de 2,02 miliarde lei. Principalii concurenti ai companiei sunt Romtelecom, UPC, precum si Orange, Vodafone si Cosmote.


Consideri ca RCS&RDS au dreptate si Vplay.ro nu a primit nicio “instiintare oficiala” sau, din contra, RCS&RDS urmaresc sa blocheze accesul utilizatorilor pe site?