Social TV-urile vor deveni in urmatorii 5 ani principalul tip de televizoare achizitionate de romani. Conform portretului realizat de catre reprezentantii retailerului Flanco, cumparatorul roman petrece peste 4 ore zilnic in fata televizorului, dar este, in acelasi timp, si pasionat de prezenta in retelele sociale, alocand in medie, peste 4 ore navigarii pe internet.
“Consumul de televiziune face parte din viata romanilor, insa, in prezent, stilul de viata modern impune schimbari si in acest obicei. La fel ca in alte medii, precum cel online, interactiunea si feedback-ul utilizatorului devin din ce in ce mai importante, astfel incat producatorii concep tehnologii cat mai apropiate de nevoile consumatorilor. Estimam ca intr-un an, 3 din 10 televizoare vandute in Flanco sa fie televizoare “sociale”, iar in urmatorii 5 ani, acest segment sa devina unul dintre cele mai cautate tipuri de produse in reteaua noastra”, declara Catalin Marin, product management director Flanco.

Televiziunea sociala sau evolutia interactiunii cu utilizatorul


Pasiunea pentru canalul multimedia traditional – TV si dezvoltarea comunicarii online, se regasesc in obiceiurile de consum ale romanilor care adopta rapid tehnologiile de ultima ora. Astfel, una dintre principalele tendinte internationale care isi face simtita prezenta si in Romania este social TV: comunicarea in timp real in retelele sociale (Facebook, Twitter, Google Talks etc.) direct prin intermediul televizorului, cu ajutorul unor aplicatii dedicate (widget-uri). Caracteristica social TV se regaseste in specificatiile producatorilor sub numele de Smart TV sau Internet TV.

“Functiile inteligente si interconectivitatea dispozitivelor din caminele noastre converg in cele doua directii principale ale tendintelor din tehnologie prezentate la IFA anul acesta. Cererea din piata pentru televizoare cu functii inteligente a inregistrat o crestere vizibila in primele sase luni, atat la nivel international, cat si local, segmentul de social TV depasind statutul de produs de nisa inca de la finalul anului trecut”, completeaza Catalin Marin.

Intr-un an, 3 din 10 televizoare vandute vor fi social TV


Conform statisticilor, in Romania exista circa 5 milioane de conturi Facebook si 50.000 de conturi Twiter, iar majoritatea utilizatorilor acestor retele sunt si primii care adopta tehnologia social TV. Accesul la servicii disponibile pana acum doar prin intermediul PC-ului deschide apetitul romanilor pentru acest segment de televizoare. Astfel, daca in 2010 segmentul de social TV era aproape inexistent, evolutia televizoarelor cu tehnologie de conectivitate la Internet a fost puternic vizibila in piata in 2011, cota acestui segment inregistrand in anul 2012 valoarea de aproximativ 15%, in piata televizoarelor cu ecran plat.

Potrivit Flanco, principalele motive ale cresterii gradului de penetrare a acestui segment sunt nevoia de accesare a unei solutii multimedia complete (TV, DVD player, home entertainement, gaming, acces la retele sociale), precum si nevoia de vizionare a unui continut TV personalizat.

Criterii de selectie a unui televizor „social”


Potrivit Flanco, criteriile care ar trebui sa stea la baza achizitiei unui social TV sunt:

1. Tehnologia LED sau plasma, 2D sau 3D
Atat tehnologia LED, cat si tehnologia LCD sau plasma ofera o calitate buna a imaginii, caracteristica principala in comun fiind claritatea imaginii. Utilizatorii in cautarea unei experiente complete, apropiate de cea din cinema, vor fi interesati si de avantajele tehnologiei 3D, disponibile prin intermediul televizoarelor inteligente.

2. Dimensiuni
Un televizor de mare diagonala ofera o calitate a imaginii mai buna si o experienta de vizionare, per total, mai agreabila, insa alegerea unui televizor trebuie sa fie realizata in concordanta cu dimensiunile camerei. Cele mai populare modele de televizoare sunt cele cu diagonala de 32 de inci. Reprezentantii companiei declara insa ca o crestere semnificativa pentru televizoarele de 40 – 42 inci.

3. Specificatii tehnice
Frecventa de peste 100 Hz asigura redarea lina a imaginilor, mai ales in cazul programelor sportive sau in cazul jocurilor, in timp ce o rezolutie Full HD permite vizionarea excelenta a filmelor la inalta calitate.

3. Accesul la Internet
Toate modelele social TV dispun de posibilitate de conexiune la Internet, iar fiecare televizor ofera o selectie de aplicatii preinstalate.

4. Integrarea perifericelor
Un televizor cu Internet trebuie sa permita conectarea perifericelor multimedia – camera video pentru apeluri Skype, tastatura suplimentara pentru nevoi sporite de editare de text sau chiar si mouse, pentru navigare mai usoara pe paginile web.

5. Pretul
Preturile devin din ce in ce mai mici pentru aceste tipuri de televizoare, pretul mediu pentru un social TV fiind de 2.200 de lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri