EvoMag.ro, unul dintre cele mai mari magazine online de pe piata locala, ar putea inregistra de Black Friday vanzari si de cinci ori mai mari fata de o zi normala, estimeaza Mihai Patrascu, CEO si fondator al retailerului.
“Ne asteptam la vanzari de cinci ori mai mari fata de o zi normala si realist vorbind incasarile s-ar putea ridica si la 700.000 de euro. Preconizez aproximativ 5.000 de comenzi pana la finalul zilei, de 20 de ori mai mult decat intr-o zi obisnuita”, a declarat pentru wall-street.ro – Mihai Patrascu, CEO si fondator EvoMag.ro.

Dintre cele 250 de game de produse puse la bataie cu ocazia Black Friday pe site-ul retailerului online, pana la ora pranzului a fost vandut 60% din stocul total al produselor din promotie.

Valoarea medie a unei comenzi a fost de 220 de euro

“Cele mai cautate game de produse au fost laptopurile (20%), urmate de aparatele foto (10%), solutiile de printing (8%), dar si smartphone-urile, tablete sau televizoarele LED (7-8%)”, a precizat Patrascu.

Valoarea medie a unei comenzi a fost de 220 de euro, fata de 150 de euro intr-o zi normala. Totodata, valoarea comenzilor inregistrate pana in dupa-amiaza zilei de vineri a fost de 400.000 de euro, de patru ori mai mare comparativ cu alte zile.

Patrascu a mai afirmat ca in primele doua ore (intervalul 00:00 – 02:00) au fost plasate pe site circa 900 de comenzi, reprezentand pana la 15% din stocul total disponibil.

“Cei care viziteaza site-ul in acest interval sunt deobicei clienti specialisti in IT, care stiau ce vor si ce sa cumpere”, sustine fondatorul EvoMag.ro.

“Nu am facut fata traficului pe site”

Reprezentantul EvoMag.ro nu s-a asteptat la un atat de mare volum de clienti pe site, iar serverele “mutate in cloud” nu au putut face fata.

“Ne asteptam la un trafic de trei ori ma mare, dar acesta a fost si de opt ori mai mare la ora pranzului. Pana la finalul zilei ne asteptam sa creasca si de 10 ori mai mult, la peste 200.000 vizitatori unici pe site”, sustine Patrascu.

Intr-o zi obisnuita, site-ul inregistreaza circa 20.000 de vizitatori unici, in timp ce pana la ora 12.00 statisticile site-ului aratau circa 170.000 de accesari unice pe site-ul EvoMag.ro, a mai spus managerul.

Retailerul online a inregistrat o crestere de 66% % a numarului de accesari unice, de la 120.000 cu ocazia Black Friday din 2011 la 200.000 cat estimeaza Patrascu pana la finalul zilei.

Principalele probleme

Viralizarea dusa la extrem a evenimentului din acest an a atras dupa sine si o serie de oameni care nu au tinut seama de un aspect extrem de important: achizitia exclusiv online.

“Au existat mai multi clienti care au vrut sa ridice produsele exclusiv din showroom, desi era specificat clar ca prioritate vor avea numai comenzile online. Am fost nevoiti sa le dam curs solicitarilor, dar nu a fost usor”, a declarat Mihai Patrascu pentru wall-street.ro.

"Nu vom participa nici la Pink si nici la Cyber-Monday"

El a precizat ca in urmatoarele zile nu va da curs unor “continuari” ale Black Friday asa cum multi retaileri au practicat in urma cu un an.

“In 2011 acele continuari ale Black Friday nu au fost altceva decat miscari intarziate din cauza ca foarte multi retaileri au pierdut startul. Noi nu vom participa nici la Pink si nici la Cyber-Monday”, a mai spus CEO-ul EvoMag.ro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri