In loc de interfata obisnuita a google.ro a aparut un mesaj al unui "hacker algerian". De asemenea, in mesajul hackerului se mentiona ca actiunea "va continua..."

Primele mesaje ale hackerilor au aparut inainte de ora opt, insa erori pe pagina Google.ro au aparut si in jurul orei 9.30 si 9.50.

"Serviciile Google din Romania nu au fost atacate. Pentru o perioada scurta de timp, unii utilizatori care viziteazawww.google.rosi cateva alte adrese de web au fost redirectionate catre un alt site web. Suntem in contact cu organizatia responsabila cu gestionarea numelor de domenii din Romania (n.red. ROTLD)", potrivit unei declaratii a oficialilor Google Romania.

Citeste si:

Acest atac nu este unul direct asupra paginilor si continutului real, ci un atac asupra serverelor DNS, care interpreteaza adresele Web cerute si le directioneaza catre adresele IP reale. Printr-un atac de tip DNS poisoning, in care sunt livrate informatii false catre celelalte servere DNS si care se propaga astfel catre utilizator, atacatorii pot redirectiona traficul catre un server rulat de ei. In cazul de fata, redirectionarea se face catre niste servere stocate in datacenter-ul EMango din Olanda.

Despre atacul asupra paginii Google Romania a scris si TechCrunch, publicatie specializata pe subiecte de tehnologie.

Pagina gigantului de internet Google a mai intampinat probleme la finalul saptamanii trecute si in Pakistan. De altfel, circa 279 de site-uri din Pakistan, printre care Google.pk, Google.com.pk, Yahoo.pk, Apple.pk, Microsoft.pk, nu au functionat timp de mai multe ore pe 24 noiembrie. Grupul de hackeri care a atacat aceste site-uri a fost unul din Turcia si se numeste Eboz, potrivit TechCrunch.