Antreprenorul online Doru Panaitescu a trecut in revista, dupa discutii cu mai multi jucatori din online, veniturile generate din publcitate pe Internet pe anul acesta, in Romania. Suma la care a ajuns – 30,5 mil. euro.
“Aceasta lista de publisheri, regii si alte entitati generatoare de venituri din publicitatea online nu este un top, ci mai degraba o lista destul de cuprinzatoare care sa mai aduca nitica transparenta pe piata”, scrie el, subliniind ca studiul ROADS realizat de IAB ia in calcul doar 22 de jucatori din totalul de peste 50 de publisheri si regii locale.

In suma calculata de Panaitescu nu intra nici Google nici Facebook, ambele companii neoferind niciun fel de informatie privind veniturile pe care le genereaza in Romania.

Este posibil ca nici suma inaintata de Panaitescu sa nu fie foarte aproape de adevar (multe regii/multi publisheri “umfla”, uneori, datele – n.r.), insa reprezinta un effort de remarcat. Mai mult, el subliniaza ca piata de publicitate online autohtona “este pe val”, desi se confrunta cu mai multe probleme post criza – fragmentarea continua a publishing-ului, cresterea rebate-ului la peste 40% pe alocuri precum si pierderea de bugete in favoarea “strainilor” Facebook si Google.

Printre companiile pe care le-a luat in calcul Doru Panaitescu se numara Internet Corp., Goldbach Audience, Mediafax Group, Ibu Pro TV, Httpool/Splendid Media, Intact, Media Café, Metropotam Network, Neogen sau Pagini Aurii.

“Peste un sfert din jucatorii prezentati nu depasesc 1% din totalul pietei, cu alte cuvinte legea lui Vilfredo Pareto (20% din jucatori fac 80% din volumul pietei) nu se aplica: primii sase jucatori abia ajung la 50% din valoarea pietei, fiind nevoie de o treime din ei pentru a atinge pragul de 80%. Practic vorbim de o piata de longtail, mai ales ca nu am mentionat multi alti jucaotri mai mici, care probabil cresc volumul total al pietei la mult peste 30 de milioane euro”, spune Panaitescu.

Vezi estimarile pe Marketeer.ro si, de asemenea, citeste si declaratiile exclusive pe aceeasi tema prezentate de Wall-Street.ro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri