Organizatia "Salvati copiii" a prezentat marti, de Ziua sigurantei pe internet, "Studiul privind utilizarea internetului in familie", care arata ca 86,2 la suta dintre copii spun ca folosesc internetul zilnic, iar 87 la suta dintre ei au cont pe Facebook. Dintre cei prezenti pe o retea de socializare, 29 la suta au profiluri publice.

De asemenea, peste jumatate dintre copii afirma ca au fost jigniti sau deranjati in mediul online, iar 43 la suta spun ca in ultimul an au vazut pe internet imagini sau filme cu continut sexual.

Pe de alta parte, 62,9 la suta dintre parinti spun ca nu verifica ce prieteni sau contacte adauga copiii lor pe profilul de retea sociala sau in lista de messenger, 71,3 la suta nu controleaza mesajele de pe e-mail sau messenger, iar 58,7 la suta nu verifica site-urile vizitate cei mici.

Potrivit studiului, aproape jumatate dintre parintii chestionati au afirmat ca stiu despre copiii lor ca in ultimul an au vazut imagini agresive sau violente cu oameni care ataca sau omoara alti oameni, 21,6 la suta - ca au vazut imagini cu continut sexual pe internet, iar 19,9 la suta - ca cei mici s-au intalnit cu fata in fata cu o persoana pe care au cunoscut-o pe internet.

Dintre copiii care afirma ca s-au intalnit fata in fata cu cineva cunoscut pe internet (55 la suta din total esantion), 10 la suta spun ca au fost deranjati ca urmare a acestui fapt.

Studiul mai arata ca majoritatea se intalnesc cu persoane de aceeasi varsta, vorbesc cu alte persoane despre aceasta intalnire, iar jignirile sunt principalul lucru pe care copiii il mentioneaza ca fiind deranjat.

Seful Serviciului de combatere a criminalitatii informatice din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane (IGPR), Virgil Spiridon, a declarat, la prezentarea studiului, ca in Romania nu se inregistreaza un nivel ridicat de criminalitate informatica, insa peste tot in lume trendul in acest domeniu este in crestere.

Citeste si:

Potrivit lui Spiridon, specifice pentru Romania sunt, din acest punct de vedere, diversitatea, adica folosirea de modalitati de operare vechi mereu imbunatatite, si noutatea.

Reprezentantul IGPR a precizat ca anul trecut, in Romania, au fost inregistrate peste 1.000 de cazuri de criminalitate informatica, iar 200 au fost solutionate cu trimitere in judecata, in total fiind vizate 542 de persoane.

In cadrul proiectului Singur.info, in care a fost facut studiul, functioneaza si un hotline, numarul de sesizari inregistrate in 2012 fiind de trei ori mai mare fata de 2011.

Potrivit statisticilor, de la infiintare si pana in decembrie 2012, la acest hotline s-au primit, in total, 2.640 de sesizari, dintre care 83 la suta fac referire la continut ilegal (62 la suta reprezentand pornografie infantila si 21 la suta - pornografie adulta accesibila minorilor), patru la suta - la cyberbullying (hartuire cibernetica), iar 13 la suta - la nuditate, spam si alt tip de continut daunator.

In ceea ce priveste originea site-urilor si materialelor ce au facut subiectul acestor sesizari in 2012, aproximativ 61 la suta din continutul ilegal raportat este gazduit in Romania, 28 la suta - in SUA, trei la suta - in Rusia, iar opt la suta - in alte tari precum Olanda, Suedia, Germania sau Canada.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 600 de copii cu varste intre sapte si 18 ani si 600 de parinti.
Chestionarele au fost aplicate in cadrul scolilor, iar selectia acestora a fost aleatorie. Esantionul de copii este reprezentativ cu o eroare de +/- 4 % la nivelul copiilor din mediul urban.

Perioada de desfasurare a cercetarii de teren a fost iulie - septembrie 2012.