Plata utilitatilor este cel mai utilizat serviciu de comert electronic in Romania, 42,8% dintre cei care au facut cumparaturi pe internet in ultimele sase luni platindu-si online impozitele si facturile la telefonie, curent, gaze ori cablu, potrivit unui studiu realizat in luna februarie a acestui an de catre compania de cercetare Daedalus Millward Brown pe un esantion de 600 de respondenti.
Cifrele sunt similare cu cele din editia din octombrie 2011 a studiului Daedalus Millward Brown, cand 43,4% dintre romanii cu acces la internet spuneau ca in ultimele sase luni si-au platit utilitatile pe internet.

Locul al doilea este ocupat de produsele de imbracaminte/incaltaminte (38%), ulterior aflandu-se produsele electronice (37%) si cosmetice/parfumurile (34%).

Pe de alta parte, la fel ca si in 2011, romanii cumpara cel mai putin de pe internet produsele alimentare (7,2%), cele sportive (6,8%), muzica si filme (6,3%).

Romanii cumpara mai putine bilete de avion online

De altfel, singura modificare semnificativa fata de editia din 2011 este scaderea numarului celor care au cumparat bilete de avion. Astfel, daca in februarie anul acesta, in jur de 10,4% dintre respondenti au afirmat ca si-au cumparat online bilete de avion in ultimele sase luni, in octombrie 2011 procentul era de 18,6%.

Studiul a fost realizat de catre Daedalus Millward Brown pentru ecomTIM, pe un esantion reprezentativ de 600 de respondenti din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18 si 55 de ani, care au acces la Internet. Interviurile au fost realizate online, in perioada 02-08 februarie 2013, cu membrii panelului online Daedalus New Media.

Sefii PayU, Visa sau Paravion.ro vin la ecomTIM

Datele studiului vor fi prezentate in intregime in cadrul ecomTIM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing online.

Evenimentul va avea loc la Timisoara si este organizat de catre cotidianul online de business wall-street.ro si 2Parale, cea mai mare retea de afiliere din Romania.

Printre cei care vor participa la cea de-a treia editie a ecomTIM se numara: Laurent Crouet (COO pe Europa al PrestaShop), Lisa Myers (CEO, Verve Search), Elisabeta Moraru (Industry Manager Google Romania), Roberto Gil Del Sol (Founder & CEO reallylatebooking.com), Catalin Cretu (Director general pentru Romania al Visa Europe), Daniel Nicolescu (Head of Business Development PayU Goup), Dan Boabes (fondator si CEO SimPlus), Marius Ghenea (Fondator si presedinte FIT Distribution), Claudiu Murariu (Cofondator Padicode), Cristian Ignat (PPC Marketing Manager 2Parale), Dorin Boerescu (CEO 2Parale), Vlad Stanila (Portfolio Manager 2Parale), Alin Gherman (Director comercial DPD Romania), Daniel Enescu (Fondator al Daedalus Group), Cristian Manafu (Social Media Trainer & Consultant), Laura Teposu (Director de dezvoltare Libris.ro), Mirela Bucovicean (fondatoarea Molecule-F.com), Zoli Herczeg (Business Development Manager – Applications, Microsoft Romania), Remus Visan (Deputy Managing Director Paravion Tour), Andrei Georgescu (Fondator si managing director al White Image - Loyalty Solutions), Alexandru Lapusan (CEO si cofondator al Zitec), Alexandru Iosef (Marketing Manager & Managing partner Imedia Plus Group), Andrei Stefan (Product Manager pe segmentul Online in cadrul Vodafone Romania), Olaf Lausen (General Manager Business Development Romtelecom), Claudia Docuz (Business Development Manager Appscend.com), Cosmin Negrescu (director general SEO Monitor), Doru Panaitescu (digital advertising trainer).

Cum poti participa la ecomTIM

In cadrul primei zile a ecomTIM 2013 se va discuta despre tendintele pietei locale de comert electronic, mobile commerce, despre ecosistemul de care are nevoie un magazin online pentru a deveni un brand de incredere, dar si despre afacerile online romanesti de succes.

Cea de-a a doua zi a evenimentului, dedicata workshop-urilor, va pune in discutie teme precum promovarea site-urilor in social media, usability, afiliere sau analytics.

Biletele pentru prima zi din cadrul ecomTIM se pot achizitiona la pretul de 69 de euro, iar cele care vor garanta accesul la workshop-uri se gasesc la preturile de 39 de euro sau 59 de euro, in functie de durata si complexitate.

Wall-Street.ro este unul dintre cele mai importante cotidiane online de business din Romania, cu o audienta de aproximativ 750.000 de clienti unici in decembrie anul trecut, conform datelor Studiului de Audienta si Trafic pe Internet (SATI). Publicatia a fost lansata in ianuarie 2005 de catre InternetCorp, unul dintre cei mai mari publisheri online din Romania despre care puteti afla mai multe pe www.internetcorp.ro

2Parale este prima si cea mai mare retea de afiliere din Romania si Bulgaria, activa in prezent si pe pietele din Serbia, Irak si Cipru. Face parte din Leo Burnett Group si este singura retea de marketing afiliat membra a IAB Romania. Portofoliul 2Parale include 230 de campanii si mai bine de 18.000 de afiliati, care au livrat 65 de milioane de click-uri si au generat advertiserilor vanzari de peste 46 de milioane de lei (fara TVA). In plus, in cei patru ani de la aparitia pe piata, 2Parale a fondat mai multe evenimente dedicate dezvoltarii industriei online, precum ecomTIM si SEM Days.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri