Fashion Days are un portofoliu de 1.500 de produse de la designeri precum Armani, Valentino, Dior, Dolce&Gabbana sau Calvin Klein, pentru care reducerile pot ajunge pana la 70%, insa acestea sunt disponibile numai membrilor. Practic, o persoana poate deveni membru doar daca primeste invitatie din partea unui alt client. Site-ul este descris ca fiind cel mai mare club online de shopping din zona Europei Centrale si de Est, cu 4 milioane de membri.

73% dintre clienti sunt femei

“Din cele 10 tari in care activam, Romania reprezinta 25% din numarul membrilor Fashion Days. Asta ne arata ca romanii au inclinatie pentru moda pe de o parte, dar si ca obiceiurile de consum in materie de shopping se schimba pe zi ce trece. Din datele pe care le avem in prezent pentru Romania, femeile reprezinta 73% dintre cumparatorii Fashion Days. De asemenea, tot femeile sunt cele care cumpara atat pentru ele cat si pentru barbati” a declarat Cristina Popa, country manager al Fashion Days Romania.

De asemenea, Romania este centrul operational al grupului Fashion Days, biroul din tara noastra sustinand celelalte tari in desfasurarea activitatii. De altfel, in primele luni ale acestui an, compania Fashion Days a mai deschis doua noi birouri de achizitii la Milano si Berlin, acestea adaugandu-se birourilor existente la Bucuresti si Dusseldorf.

Fashion Days este cel mai vizitat site de retail si fashion online din Romania, potrivit afirmatiilor companiei.

Citeste si:

Site-ul a fost infiintat in 2009 in Elvetia de catre antreprenorii elvetieni, Markus Okumus si Jan Vichr, iar ulterior a inceput sa isi desfasoare activitatea catre consumatori in Romania. Au urmat Cehia, Ungaria, Slovacia, Slovenia si Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia si Lituania, compania planificand in continuare dezvoltarea pe noi piete.

Fashion Days a fost cumparat in decembrie 2011 de catre MIH Allegro, parte a grupului online sud-african Naspers, cel mai mare jucator din online-ul romanesc cu un portofoliu de businessuri ca eMag.ro, PayU, compari.ro sau autovit.ro.