Ukash opereaza pe un numar semnificativ de segmente de piata precum cele de cumparaturi online, carduri cadou, divertisment si poate fi utilizat pentru a plati direct si in siguranta pe mii de site-uri la nivel mondial.

Ca urmare a acestei colaborari, consumatorii din Romania pot converti numerar in moneda electronica Ukash prin intermediul celor peste 7.000 de terminale PayPoint instalate in magazine de proximitate din intreaga tara.

Valoarea tranzactiilor online din Romania a crescut cu 24% in 2011, ajungand la 158,9 milioane de Euro*, ceea ce releva o semnificativa crestere a pietei. Totusi, consumatorii din Romania sunt inca reticenti cu privire la utilizarea cardurilor de credit sau debit atunci cand fac tranzactii pe internet. Un procent estimativ de 75% din platile realízate online sunt efectuate prin metode alternative platilor prin card. In acest context, posibilitatea de a converti numerarul in credit Ukash pentru a realiza plati online este o initiativa importanta, care sustine cresterea comertului electronic in Romania.

Citeste si:

“Ukash este o alternativa viabila platilor online cu card de credit sau de debit, oferind clientilor posibilitatea de a utiliza numerar pe internet, fara a fi nevoiti sa dezvaluie informatii financiare personale”, explica David Hunter, CEO Ukash. “Aceasta este solutia ideala pentru oricine este ingrijorat de fraudele online sau pentru consumatorii care nu detin un card bancar, oferindu-le posibilitatea de a plati si a cumpara de la mii de magazine online la nivel mondial.”

Ukash este reglementat de FSA (Financial Services Authority) si ofera consumatorilor posibilitatea de a efectua plati pe Internet in numerar, fara ca acestia sa dezvaluie informatii financiare personale. Pentru a realiza o plata la unul din miile de magazine online din intreaga lume ce accepta Ukash ca metoda de plata, consumatorii trebuie doar sa introduca codul Ukash format din 19 caractere, cod ce se regaseste pe fiecare chitanta emisa de terminalul PayPoint.