In medie, mai mult de doua-treimi dintre nou-nascuti isi fac "debutul fotografic" in social media in doar 60 de minute din clipa in care au fost adusi pe lume, potrivit unui sondaj realizat de site-ul posterista.co.uk. Studiul a examinat impactul pe care il are in social media modul in care noii parinti distribuie informatii si imagini despre copiii lor.
Studiul mai sugereaza faptul ca nasterea printului George - fiul printului William si al sotiei sale, Catherine - a incurajat 74% dintre parinti sa posteze mai multe fotografii cu bebelusii si cu copiii lor pe retelele de socializare online.
Aproape trei sferturi dintre persoanele chestionate in cadrul acestui sondaj au recunoscut ca recenta nastere a bebelusului regal britanic, care a fost foarte mediatizata, i-a influentat facandu-i sa incarce pe retelele de socializare online mai multe fotografii cu copiii lor, dar si cu prietenii si cu familia.
Totodata, in cadrul studiului, 2.367 de parinti care au copii cu varste de pana in cinci ani au fost intrebati cat de repede au postat o imagine cu copilul lor nou-nascut pe o retea de socializare online. Media de timp a fost de 57,9 minute, conform independent.co.uk.
Dintre parintii chestionati, 62% au spus ca ei personal au incarcat imagini cu copiii lor pe retelele de socializare, in timp ce 22% dintre acestia au spus ca fotografiile au fost postate de alti membri ai familiilor lor. Restul de 16% dintre parinti au spus ca imaginile cu copiii lor au fost postate online de prieteni de-ai lor.
Facebook si Instagram domina topul celor mai populare site-uri in privinta publicarii de fotografii cu nou-nascuti: 77% dintre imaginile cu bebelusi sunt postate pe Facebook, in timp ce 48% pe Instagram.
Conform aceleiasi cercetari, 64% dintre parinti au spus ca au postat fotografii cu copiii lor pe retele de socializare online de cel putin trei ori pe saptamana, in timp ce 21% au spus ca au incarcat astfel de imagini de cel putin trei ori pe luna. Doar 6% dintre parintii chestionati au spus ca nu posteaza niciodata fotografii cu copiii lor pe retele sociale online.
Printre motivele pentru care parintii posteaza fotografii cu bebelusii lor pe retele de socializare online se numara faptul ca in acest fel pot sa ii tina la curent pe membrii familiei si pe prieteni (56%).
Alte motive pentru postarea online a acestor imagini de catre parinti sunt exprimarea dragostei pentru copiii lor (49%), dar si faptul ca retelele de socializare online sunt un mediu ideal pentru a stoca amintiri (34%). Un alt motiv este acela ca astfel parintii au o modalitate foarte buna pentru a inregistra primii ani din viata copiilor lor (28%). De asemenea, 22% dintre parinti spun ca in acest fel pot sa se laude cu fotografii cu copiii lor mai bune decat ale altor parinti.