Statele Unite se pregatesc pentru un posibil val de atacuri cibernetice impotriva companiilor din partea hackerilor care au legaturi cu Siria si Iranul, ca reactie la un atac militar impotriva guvernului sirian al presedintelui Bashar al-Assad, potrivit unei surse citata de Bloomberg, informatie data publicitatii si de agentia Mediafax.
Agentia pentru Securitate Nationala s-a conectat la computerele hackerilor din Orientul Mijlociu pentru a le evalua capacitatea de a perturba retelele de electricitate, sistemele financiare si ale elemente majore de infrastructura, a relatat o alta sursa.

Pregatirile, care fac parte din planuri mai largi ale Pentagonului, au devenit urgente in urma unui atac din aceasta saptamana asupra site-ului New York Times efectuat de Armata Electronica Siriana (Syrian Electronic Army), o grupare pro-Assad. Gruparea a atacat initial contul de pe Twitter al Associated Press, pentru a raporta o informatie falsa despre o explozie langa Casa Alba. Informatia a dus la scaderea indicelui S&P 500, care a pierdut temporar 136 de miliarde de dolari din capitalizarea de piata.

"Bine ati venit in lumea noua. Linia dintre securitatea nationala si securitatea privata se erodeaza", a declarat Michael Chertoff, fost secretar al Departamentului pentru Securitate Interna. El a spus ca este normal sa te pregatesti pentru un anumit fel de riposta, in cazul unui atac in Siria.
Raportatele serviciilor americane de securitate arata ca hackerii sirieni au o capacitate limitata. In schimb, hackerii cu legaturi cu regimul iranian au testat in ultimele luni companii americane de importanta majora in infrastructura, identificand vulnerabilitati care vor putea fi folosite mai tarziu, a spus James Lewis, specialist in securitatea informatica la Centrul pentru Studii Strategice si Internationale.
Presedintele Barck Obama a declarat miercuri ca nu a luat inca o decizie de folosire a fortei impotriva lui Assad.
"Singurul lucru care sta intre noi si un atac de amploare este vointa Garzii Revolutionare Iraniene", a aratat Lewis.
In pofida atentiei sporite a agentiilor de securitate, putine informatii, care sunt clasificate, ajung la companii, iar multe dintre acestea sunt in alerta maxima, a declarat Jim Harvey, partener la firma de avocatura Alston & Bird, care ofera companiilor consultanta in domeniul atacurilor informatice.
"Companiile sunt prinse in ceva care este determinat de evenimente internationale, iar uneori perceptia este ca sunt lasate pe cont propriu", a spus Harvey.
Bancile americane sunt atente la activitati neobisnuite directionate impotriva retelelor lor, a declarat Doug Johnson, consilier in domeniul managementului riscurilor pentru Asociatia Bancherilor Americani.
"Nu am marit oficial nivelul riscului, in baza actualului potential de atacuri", a aratat Johnson.
Bank of America, JP Morgan, Citigroup si alte institutii financiare americane au fost tinta unor atacuri informatice, din septembrie anul trecut. Atacurile au supraincarcat cu trafic site-urile acestor banci pana la blocarea lor, impiedicand accesul clientilor. Bancile au luat masuri suplimentare de securitate IT si fac schimb de informatii, a spus Johnson.
Mike Rogers, republican de Michigan in Camera RFeprezentantilor si presedinte al comisiei de securitate, a spus ca in spatele atacurilor informatice impotriva bancilor se afla hackeri din Iran.
Probabilitatea ca aceste atacuri cibernetice sa devina o arma majora a tarilor ai caror militari sunt depasiti in privinta capacitatii de cei americani este in crestere, in ultimii ani, a aratat Lewis.
"Unul dintre riscuri este ca Iranul discuta cu Rusia, cu Coreea de Nord, cu Siria", a spus el.
Armata Electronica Siriana se pretinde a fi un grup de hackeri tineri, nu toti din interiorul Siriei. Atacurile lor, intre care cele asupra conturilor de pe Twitter ale AP si ITV, din Marea Britanie, necesita o specializare limitata, dar produc efecte semnificative.
Cel mai recent atac impotriva site-ului New York Times si Twitter demonstreaza o pregatire mai sofisticata, a declarat Carl Herberger, vicepresedinte la compania de securitate a retelelor Radware, inregistrata in Tel Aviv si cu birouri in New Jersey.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri