Reteaua de socializare Twitter a anuntat joi ca intentioneaza sa intre pe Bursa, intr-un mesaj postat pe contul sau oficial @twitter, relateaza AFP.

"Am depus in mod confidential un formular S-1 la SEC", "jandarmeria" americana a Bursei, "in vederea unei introduceri pe Bursa", se arata in acest mesaj, urmat de altul: "Acum ne intoarcem la munca".

De la introducerea pe bursa a Facebook, prima retea de socializare la nivel mondial, cea a Twitter, o retea lansata in 2006, este cea mai asteptata din lumea Internetului si noilor tehnologii.

Reteaua de socializare si-a pregatit in ultimele luni lansarea bursiera dotandu-se cu capacitati pentru valorificarea site-ului. Astfel, ea a anuntat marti achizitionarea unei societati de publicitate pe telefoane mobile, MoPub, in contextul in care acest sector a devenit deja vital in competitia in domeniul Internetului, scrie Mediafax.

Provocarea pentru Twitter va fi sa reuseasca lansarea bursiera, un domeniu in care Facebook s-a confruntat cu probleme grave, marcata de probleme tehnologice care au perturbat cotarea si care au antrenat litigii in lant. Valoarea actiunilor a scazut inca din prima zi de cotatie, in mai 2012, si a avut nevoie de peste un an sa recupereze.

Creatorul site-ului, Jack Dorsey, a avut ideea sa lanseze acest serviciu de mesagerie de maximum 140 de caractere, conceput initial pentru telefoane mobile, in timp ce lucra intr-o firma de podcast-uri, Odeo, impreuna cu ceilalti doi cofondatori ai Twitter, Biz Stone si Evan Williams.

Twitter a fost lansat in martie 2006, iar de atunci a continuat sa creasca.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri