Facebook a raportat rezultate financiare peste asteptari, dar actiunile companiei au trecut de pe crestere pe scadere dupa ce compania a anuntat informatii privind incetinirea ratei de utilizare in randul adolescentilor si un plan mai precaut privind spoturile publicitare din sectiunea Newsfeed.

Actiunile Facebook au avansat cu 17% in tranzactiile electronice de dupa inchiderea bursei din SUA imediat dupa publicarea raportului financiar, in care compania a depasit asteptarile Wall Street cu o crestere a veniturilor de 60% pentru trimestrul al treilea, potrivit MarketWatch, citat de Mediafax.

De asemenea, operatorul celei mai mari retele de socializare din lume a notat ca aproape jumatate din veniturile din publicitate sunt generate de pe dispozitive mobile, precum smartphone-uri si tablete.

Pretul titlurilor a trecut pe scadere in timpul conferintei cu analistii, dar a revenit ulterior aproape de nivelul anterior publicarii rezultatelor. La aceste discutii directorul financiar al Facebook, David Ebersman, a admis ca reteaua de socializare a inregistrat un declin in randul utilizatorilor zilnici, mai ales printre adolescentii din SUA. Ebersman nu a dat detalii privind scaderea.

De asemenea, directorul financiar a afirmat ca Facebook va imbunatati in continuare "calitatea si relevanta" spoturile publicitare din sectiunea Newsfeed, dar nu se asteapta "sa suplimenteze semnificativ spoturile publicitare ca procentaj din articolele publicate, comparativ cu situatia de la sfarsitul trimestrului al treilea".

"Este important, deoarece cresterea numarului de spoturi in Newsfeed a fost un motor semnificativ al avansului veniturilor in acest an, asa ca ar trebuie sa tineti cont de acest factor in asteptarile pentru anul urmator", a spus el.

Unii analisti au avertizat recent ca reteaua sociala pierde interesul adolescentilor, insa Facebook a minimalizat acesta ingrijorare in trecut. Comentariile lui Ebersman ar putea fi printre cauzele evolutiei pretului actiunilor, afirma analistii.

"Comentariul precaut pare sa fi speriat lumea", a declarat Michael Pachter, analist la firma de investitii si servicii financiare Wedbush.
Rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea au depasit usor asteptarile analistilor, noteaza MarketWatch.

Facebook a obtinut profit de 425 milioane de dolari, 17 centi pe actiune, in trimestrul al treilea, fata de o pierdere de 59 de milioane de dolari, 2 centi pe actiune, in perioada similara a anului trecut. Veniturile au crescut de la 1,26 miliarde de dolari anul trecut la 2,02 miliarde de dolari. Profitul ajustat s-a situat la 25 de centi pe actiune.

Analistii estimau un profit ajustat de 19 centi pe titlu, la venituri de 1,91 miliarde de dolari.

Numarul de utilizatori activi lunar ai Facebook a crescut in intervalul analizat cu 18%, la 1,19 miliarde de persoane

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri