Marius Ursache, co-fondator si chief design officer la agentia Grapefruit, a lansat impreuna cu o echipa de antreprenori de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Entrepreneurship Development Program, startup-ul Eterni.me. Bazata pe inteligenta artificiala, platforma Eterni.me va colecta toate datele generate de o persoana in cursul vietii si va genera un avatar, care poate simula interactiunea unei persoane cu ceilalti, chiar si dupa moartea sa.

Eterni.me a fost creat ca o solutie la dorinta de a ramane in amintirea celor apropiati si de a transmite idei si sfaturi catre generatiile viitoare. Platforma se bazeaza pe algoritmi de inteligenta artificiala care vor genera un alter-ego digital, pe baza datelor si informatiilor digitale generate in timpul vietii—de la fotografii si emailuri, la postari pe Facebook, Twitter sau LinkedIn.

Pe durata vietii, posesorul acestui alter-ego va putea sa ajusteze cunostintele si chiar personalitatea avatarului. Desi este la stadiul de prototip, platforma Eterni.me a fost deja accesata de 55.000 de utilizatori in doar patru zile de la lansarea site-ului, iar numarul celor inscrisi pentru etapa de testare se ridica la 3.000 dupa doar o saptamana.

„Eterni.me incearca sa rezolve intr-un mod diferit o problema frecventa—odata ce murim, se pierde o mare parte din ceea ce am gandit sau creat in timpul vietii. Ne propunem sa pastram cat mai mult din ceea ce este fiecare si sa oferim generatiilor urmatoare posibilitatea de a accesa aceste informatii intr-un mod cat mai autentic”, a declarat Marius Ursache. „Am avut reactii extrem de diverse cand ne-am anuntat intentiile—de la oameni care ne-au oferit instant acces la datele lor personale, la amenintari si injurii pe email sau pe diverse site-uri. Stiu foarte bine ca este un subiect controversat si ca multi vad in aceasta initiativa o blasfemie sau un atac la umanitate, insa aceasta tehnologie va deveni realitate, mai devreme sau mai tarziu, —nimeni nu se indoieste de asta. Ce nu se stie inca e cand si cine va face acest lucru posibil”, a adaugat Ursache.

O versiune preliminara (beta) a Eterni.me va fi disponibila in 2015, exclusiv pe baza de invitatie. Platforma Eterni.me va viza, pentru inceput, piata din Statele Unite ale Americii, atat datorita reactiilor benefice primite aici, cat si datorita capabilitatilor tehnologice mult mai avansate existente pentru limba engleza. In perioada imediat urmatoare, Marius si echipa sa se vor concentra pe aceasta versiune preliminara care va demonstra fezabilitatea proiectului (proof of concept) si pe obtinerea unei finantari care sa permita accelerarea acestui proces.

Desi este bazat pe o tema recurenta in carti sau filme science-fiction, Eterni.me este prima abordare din lume a acestei teme care are sanse sa fie viabila economic, desi tehnologia va trebui sa mai progreseze pentru a da senzatia unui interlocutor uman autentic. Ideea lui Marius Ursache a fost pusa in aplicare alaturi de o echipa de sapte antreprenori, ingineri software si designeri, ca parte a programului Entrepreneurship Development Program de la MIT in Statele Unite. Marius a mai lucrat pana acum cu Bill Aulet, Directorul Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship, contribuind la realizarea cartii ,,Disciplined Entrepreneurship” si la DEToolbox.com, o serie de instrumente online pentru antreprenorii la inceput de drum. In Romania, Marius Ursache a pus bazele Grapefruit, o agentie de digital product development, pe care o conduce in prezent din pozitia de Chief Design Officer. Grapefruit este si agentia care aduce in Romania singurul eveniment dedicat specialistilor in arhitectura informatiei, World Information Architecture Day (WIAD, 15 februarie 2014), in cadrul caruia Marius Ursache va fi si speaker anul acesta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri