Facebook a incheiat un acord cu autoritatile americane pentru a lupta impotriva vanzarilor de arme ilegale, prin intermediul retelei sale si al aplicatiei de editare foto Instagram, informeaza AFP.

Facebook a anuntat, intr-un mesaj publicat pe site-ul sau, ca va bloca, de acum inainte, accesul minorilor la pagini si mesaje publicate pe reteaua sociala care au fost semnalate sau au fost identificate ca promovand vanzarile de arme.

De asemenea, reteaua de socializare va trimite mesaje persoanelor care incearca sa vanda o arma, pentru a le reaminti sa respecte legile aflate in vigoare in ceea ce priveste acest tip de produs. In plus, paginile care promoveaza vanzarile de arme vor avea incorporat un mesaj similar, potrivit Mediafax.

Totodata, Facebook avertizeaza ca nu va lasa potentialii vanzatori sa publice mesaje "care indica dorinta de a ignora legea sau de a-i ajuta pe altii s-o faca", de exemplu, omitand sa verifice antecedentele cumparatorului sau sa accepte expedierea produselor in alte state fara sa aiba autorizatiile necesare.

In mesajul publicat pe site-ul retelei de socializare se precizeaza ca Facebook si Instagram vor continua sa semnaleze autoritatilor competente continutul de pe site-urile "care sugereaza un risc direct si credibil asupra sigurantei celorlati".

Aceste masuri, pe care grupul le-a calificat ca fiind "educative", vor fi implementate in urmatoarele saptamani. Aceste masuri au fost luate ca urmare a "unor preocupari legate de anumite oferte de arme", exprimate prin intermediul retelei de socializare, a precizat Monika Bickert, administrator de retea. Prin aceste masuri se doreste "gasirea unui echilibru intre a permite oamenilor sa se exprime in legatura cu subiectele importante pentru ei si crearea unui mediu sigur si respectuos".

Nici Facebook si nici Instagram nu sunt site-uri de comert, dar utilizatorii lor le pot folosi uneori in acest sens, potrivit Ministerului Justitiei din statul New York.

Ministrul Eric Schneiderman a salutat masurile anuntate de Facebook si Instagram si "incurajeaza si alte site-uri de social media sa urmeze exemplul lor".

Facebook, considerata in momentul de fata cea mai importanta retea de socializare din lume, are la nivel mondial aproximativ 1,23 de miliarde de utilizatori activi pe luna.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri