Ericsson estimeaza ca in 2019 vor exista 5,6 miliarde de abonamente pentru smartphone-uri, iar, odata cu aceasta crestere, utilizatorii vor deveni mai constienti de pericolele asociate cu mediul online. Noul studiu Ericsson ConsumerLab arata ca problemele de siguranta, securitate si confidentialitate online au deja un efect direct asupra modului in care utilizatorii acceseaza si folosesc internetul.

Acestea afecteaza atat interactiunile comerciale, cat si pe cele sociale din mediul online. Astfel, 70% dintre respondentii studiului au declarat ca sunt ingrijorati de virusi sau fraude online, 59% de posibilitatea de a fi supravegheati online si 56% de problemele de confidentialitate.

Rezultatele studiului mai arata ca 68% dintre utilizatori sunt ezitanti cand vine vorba de exprimarea unei opinii pe internet, iar 90% dintre acestia au spus ca astfel de griji le afecteaza comportamentul online. Cu toate acestea, activitatea online nu se reduce, doar 4% dintre utilizatori afirmand ca folosesc internetul mai rar din aceste motive.

Cand vine vorba de riscuri de securitate, 68% dintre utilizatori au avut de a face cu virus pe calculatorul personal si 11% au fost fraudati in mediul online. Interesant este ca 31% dintre respondenti au afirmat ca persoane apropiate lor au fost fraudate. De asemenea, 27% spun ca persoane apropiate lor au fost victimele furtului de identitate online, spre deosebire de 13% care au fost ei insisi expusi acestei probleme.

Nesiguranta legata de cand si cum sa evalueze riscurile din mediul online ii determina pe majoritatea utilizatorilor (93%) sa aleaga macar o forma de a se proteja, de la programe de antivirus, add-on-uri antispam la setari personalizate de securitate. Mai mult decat atat, peste jumatate dintre utilizatori sunt atenti la ce website-uri acceseaza si la ce informatii personale furnizeaza online.

Pe masura ce internetul a devenit din ce in ce mai social, impartasirea de informatii si opinii a devenit o conditie necesara, dar si principala functionalitate. Informatiile personale pe care utilizatorii aleg sa le faca publice pot varia de la nume, interese, opinii politice la tipare de consum. Atat online, cat si in viata reala, generam o cantitate mare de informatii personale, mai mult sau mai putin proactiv sau constient. Avand in vedere gama larga de informatii personale, nu este de mirare ca unele informatii sunt mai sensibile decat altele. De asemenea, nu e un paradox faptul ca, pe de o parte, respondentii aleg sa utilizeze internetul de cele mai multe ori in nume propriu, 89% si 81% dintre acestia folosind informatiile lor reale in momentul in care se inregistreaza pe diverse website-uri, respectiv cand comenteaza sau isi exprima o parere online. Pe de alta parte, studiul arata ca 86% dintre utilizatori ezita sa impartaseasca anumite informatii personale online.

In toate pietele studiate exista un grad ridicat de sustinere pentru libertatea de exprimare pe internet, dar utilizatorii isi doresc un moderator cand vine vorba de subiectele legate de integritate personala, in special amenintari, intimidari sau defaimari. In acest context, 80% dintre utilizatori considera ca este acceptabila cenzura amenintarilor personale din mediul online.

Studiul a fost desfasurat online in SUA, Mexic, Suedia, Egipt, Pakistan si Tailanda si a avut un numar total de 3311 de respondenti, cu varsta cuprinsa intre 15 si 69 de ani.

Citeste si "Daca smartphone-urile s-ar ieftini cu 10 euro, si-ar mai cumpara o suta de milioane de oameni"

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri