Piata de publicitate online din Europa a ajuns la o valoare de 27,3 miliarde de euro in 2013, dupa o crestere cu 11,9% fata de anul precedent. Cele mai mari cresteri ale investitiilor in publicitatea online au fost inregistrate in Rusia, de 26,8%, in timp ce Romania este pe locul 10, cu o crestere de 13%, potrivit unui raport al IAB in Europa.

Investitiile in publicitatea online au inregistrat cresteri consecutive de la an la an incepand din 2006, de cand IAB Europe analizeaza acest sector.

Cea mai mare crestere a investitiilor din 2013 fata de 2012 s-a inregistrat in Rusia, unde piata a urcat cu 26,8%, urmata de Turcia, cu 24,3% si Slovacia, cu 17,3%. Romania se situeaza pe locul 10, cu o crestere de 13%, fiind precedata de Italia si Serbia. La mijlocul clasamentului se afla Ungaria, care a inregistrat o crestere de 16%.

Trendul ascendent al acestei piete este explicat prin dezvoltarea afacerilor digitale, formularea unor politici, natura pan-regionala a investitiilor in publicitatea digitala, precum si contextualizarea pietelor europene intr-un cadru global mai larg.

Printul, "inghitit" de online

Piata de online ramane cea mai dezvoltata categorie media din Europa pentru al doilea an consecutiv. Mai mult, este de asteptat ca decalajul dintre online si print, ca mijloace de comunicare in masa, sa creasca in 2014.

Cel mai mare nivel al cresterii a fost inregistrat de publicitatea de tip display, care a urcat cu 14,9% in 2013, dezvoltare sustinuta de social media si publicitatea mobila, care a reprezentat 11,8% din investitiile in publicitatea de acest tip. Publicitatea video online a crescut puternic in 2013, cu 45,4%, la o valoare de aproape 1,2 miliarde de euro.

"Acest raport arata nu doar migrarea continua a unor media traditionale catre mediul digital, dar mai mult decat atat, crearea unor noi oportunitati pentru publicitatea digitala, prin cresterea gradului de penetrare si sofisticare a trading-ului programatic si a publicitatii mobile si video. Pe masura ce publicitarii inteleg potentialul mediului online, IAB Europe preconizeaza o crestere a trading-ului programatic in publicitatea online pe segmentul premium, inclusiv video", sustine Townsend Feehan, presedintele IAB Europe.

Piata de publicitate a inregistrat o scadere de 2,9% pe toate mediile cumulat, insa declinul ar fi fost de 8,3% fara contributia pozitiva a mediului online. Aceasta diferenta semnificativa se explica prin faptul ca publicitatea online este mai putin influentata de turbulentele macroeconomice decat alte medii.

Raportul realizat de IAB Europe este bazat pe informatile colectate din 26 de tari europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Croatia, Republica Ceha, Danemarca, Finlanda, Franta,Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, Romania, Rusia, Spania, Slovacia, Serbia, Turcia, Suedia, Elvetia si Marea Britanie.

IAB Europe este un organism nonguvernamental international care reprezinta peste 5.500 de organizatii. Misiunea sa consta in promovarea si sprijinirea dezvoltarii sectorului online prin definirea cadrului regulator, dar si prin investitii in cercetare si educatie.

Sursa foto: Banner online/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri