Polonezii sunt indemnati, in cadrul unei campanii lansate pe Twitter - "Mancati mere impotriva lui Putin", sa raspunda cu umor embargoului rus asupra fructelor si legumelor din tara lor, anuntat de Moscova in replica la noile sanctiuni occidentale impotriva Rusiei, potrivit AFP.

Campania, sustinuta de numerosi jurnalisti, politicieni si personalitati din aceasta tara, este in primul rand destinata sprijinirii agricultorilor polonezi, victime ale embargoului, in conditiile in care Polonia este primul exportator mondial de mere.

Pe contul de Twitter # jedzjablka ("Mancati mere"), zeci de persoane si-au publicat fotografiile in care sunt surprinse avand in mana mere sau cidru, o bautura obtinuta prin fermentarea fructelor. Alte persoane propun meniuri pe baza de mere si pledeaza in favoarea unui "patriotism al fructelor", in timp ce altii propun sa-i fie oferit "un cotor de mar lui Putin", informeaza Mediafax.

"Alaturati-va campaniei pentru a arata ca nu ne pasa de embargoul rus", afirma, intr-un mesaj pe Twitter, Stanislaw Koziej, consilier pentru probleme de securitate nationala al presedintelui Bronislaw Komorowski. Potrivit Ministerului Agriculturii de la Varsovia, aproape 7% din exporturile agroalimentare poloneze ajung pe piata din Rusia, care, de asemenea, cumpara anual un milion de tone de mere.

Vladimir Putin foloseste "arma comerciala"

Serviciul federal rus pentru supraveghere veterinara si fitosanitara a anuntat, miercuri, ca, incepand din 1 august, va interzice importurile de fructe si legume din Polonia. Decizia, motivata prin "incalcari repetate" ale reglementarilor in certificatele si procedurile de carantina, este considerata de majoritatea expertilor drept o masura de retorsiune.

Presedintele rus Vladimir Putin a fost acuzat in mai multe randuri ca foloseste "arma comerciala" ca instrument de presiuni diplomatice asupra tarilor din regiune care critica politica Moscovei. De altfel, Rusia a folosit aceasta "arma" in ultimele doua luni impotriva Ucrainei si Republicii Moldova, in urma semnarii de cele doua foste republici sovietice a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana a adoptat marti noi sanctiuni economice contra Rusiei, vizand in special blocarea accesului la pietele financiare europene pentru intreprinderile si bancile rusesti. Noile sanctiuni, care vor intra in vigoare de la 1 august, interzic de asemenea vanzarile de armament, comertul cu tehnologii sensibile si cu bunuri de uz militar si civil.

Sursa foto: Twitter

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri