Google devine, astfel, a treia mare companie din SUA, dupa Apple si Amazon, obligata de catre Comisia pentru Comert sa restituie sumele incasate fara acordul clientilor. "Pe masura ce tot mai multi americani aleg tehnologia mobila, e vital sa le reamintim companiilor ca masurile de protectie a consumatorilor trebuie sa functioneze in continuare, ceea ce include si grija pentru a nu taxa consumatorii pentru achizitii pe care nu le-au autorizat", a declarat Edith Ramirez, presedintele Comisiei.

Purtatorul de cuvant al companiei Google, Niki Christoff, a declarat ca Google a fost deschisa la colaborarea pentru rezolvarea acestei plangeri si multumita de solutia dispusa de autoritatea americana, informeaza Mediafax. Pe langa plata sumei de 19 milioane de dolari, Google a fost de acord sa modifice modul de facturare in Google Play, in sensul obtinerii acordului expres al utilizatorilor pentru efectuarea unei plati. Google a primit mii de plangeri de la clienti pentru ca au fost taxati pentru cumparaturi facute de copiii lor, fara autorizatie.

In ianuarie, Apple si-a dat acordul pentru a da inapoi clientilor suma totala de 32,5 milioane de dolari. Amazon a fost, la randul sau, acuzata ca nu a reusit sa obtina permisiunea parintilor pentru platile efectuate de catre copii, iar in prezent de afla in proces cu Comisia americana pentru Comert.