"Statele membre pot sa autorizeze utilizatorii, in anumite limite si in anumite conditii, printre care plata unei compensatii echitabile in favoarea titularilor de drepturi, sa imprime pe hartie sau sa stocheze pe un stick USB cartile digitalizate de biblioteca", se arata intr-un comunicat remis Mediafax.

In temeiul Directivei privind dreptul de autor (Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor si drepturilor conexe in societatea informationala (JO L 167, p. 10, Editie speciala, 17/vol. 1, p.230)), autorii au dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea si comunicarea publica a operelor lor. Totusi, directiva permite statelor membre sa prevada exceptii sau limitari ale acestui drept. O astfel de posibilitate exista mai ales pentru bibliotecile publice, care, in scopul cercetarii si al studiului privat, pun opere cuprinse in colectia lor la dispozitia utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale.

Decizia Curtii de Justitie din Uniunea Europeana vine dupa ce Curtea Federala de Justitie din Germania a solicitat acestei instante sa se pronunte in procesul dintre Universitatea Tehnica din Darmstadt si editura germana Eugen Ulmer KG.

"Curtea Federala de Justitie din Germania trebuie sa solutioneze un litigiu intre Universitatea Tehnica din Darmstadt (Technische Universität Darmstadt), pe de o parte, si o casa de editura germana, Eugen Ulmer KG, pe de alta parte. Biblioteca universitatii a digitalizat o carte editata de Eugen Ulmer (este vorba despre manualul lui Winfried Schulze intitulat "Einführung in die neuere Geschichte", n.r.) pentru a o oferi in locurile pentru lectura electronica. Biblioteca a refuzat oferta casei de editura cu privire la achizitionarea si utilizarea manualelor editate de aceasta (printre care si cartea in discutie) sub forma de carti electronice («E-books»). Eugen Ulmer urmareste sa impiedice universitatea sa digitalizeze cartea in discutie si doreste ca utilizatorii bibliotecii sa nu poata, din locurile pentru lectura electronica, sa imprime cartea sau sa o stocheze pe un stick USB si/ sau sa pastreze aceste reproduceri la parasirea bibliotecii", se mai arata in comunicatul citat.

In hotararea pronuntata joi, Curtea de Justitie din Uniunea Europeana declara mai intai ca, chiar daca titularul de drepturi propune unei biblioteci sa incheie in conditii adecvate contracte de licenta pentru utilizarea operei, biblioteca se poate prevala de exceptia prevazuta in favoarea terminalelor speciale, in lipsa careia biblioteca nu si-ar putea realiza misiunea fundamentala si nici nu ar putea promova interesul public legat de incurajarea cercetarii si a studiului privat.

Citeste si:

"Curtea statueaza in continuare ca directiva nu se opune ca statele membre sa acorde bibliotecilor dreptul de a digitaliza operele cuprinse in colectiile lor, daca acest act de reproducere este necesar, in scopul cercetarii sau al studiului privat, pentru a pune respectivele opere la dispozitia particularilor prin intermediul unor terminale speciale. Astfel, dreptul bibliotecilor de comunicare, prin intermediul unor terminale speciale, a operelor pe care le detin in colectia lor ar risca sa fie golit in mare parte de continutul sau, ba chiar de efectul sau util, daca ele nu ar dispune de un drept accesoriu de digitalizare a operelor respective", se mai arata in comunicatul citat.

In schimb, Curtea declara ca acest drept de comunicare care poate fi recunoscut bibliotecilor publice nu poate permite particularilor sa imprime operele pe hartie si nici sa le stocheze pe un stick USB de pe terminale speciale. Astfel, imprimarea unei opere pe hartie si stocarea acesteia pe un stick USB sunt acte de reproducere, in masura in care privesc crearea unei noi copii a copiei digitale puse la dispozitia particularilor. Astfel de acte de reproducere nu sunt necesare pentru a comunicarea operei prin intermediul unor terminale speciale si nu intra, asadar, sub incidenta dreptului de comunicare prin intermediul unor terminale speciale, cu atat mai mult cu cat sunt efectuate de particulari, iar nu de biblioteca insasi.

Curtea adauga insa ca statele membre pot sa prevada, in limitele si in conditiile stabilite de directiva, o exceptie sau o limitare a dreptului exclusiv de reproducere al titularilor de drepturi si sa permita astfel utilizatorilor unei biblioteci sa imprime opere pe hartie sau sa le stocheze pe un stick USB de pe terminale speciale. Pentru aceasta, este necesar in special ca titularilor de drepturi sa li se plateasca o compensatie echitabila.

"Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara", se mai arata in comunicat.