Compania Google, care detine cel mai important motor de cautare din lume, sarbatoreste, astazi, 16 ani de la infiintare, printr-un logo special.

Astfel, pe prima litera "G" din noul logo este desenat un coif de sarbatoare. De asemenea, internautii pot sa trimita, prin intermediul unui buton special, textul "a 16-a aniversare a Google" spre a fi postat pe retelele de socializare Google+, Facebook, Twitter, dar si prin e-mail.
Google isi modifica logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea, anunta Mediafax.

Doodle-urile sunt reprezentari ocazionale ale logoului afisat pe prima pagina Google (www.google.ro), ce au acompaniat de-a lungul anilor toate cautarile online facute de utilizatorii Google din intreaga lume.

Google, proprietarul celui mai popular motor de cautare pe internet, a lansat in ultimii ani noi servicii pentru atragerea de noi utilizatori si venituri. Fondat in 1998, de absolventii Universitatii Stanford Larry Page si Sergey Brin, motorul de cautare Google este in prezent o companie activa pe toate marile piete globale. Google are sediul central in Silicon Valley si birouri in America de Nord si de Sud, Europa si Asia.

In 1998, fondatorii Google - Larry si Sergey - au participat la festivalul Burning Man din desertul Nevada. Pentru ca au vrut sa-si anunte utilizatorii ca vor fi plecati in acea perioada, au adaugat emblema festivalului in spatele logoului Google. Primul doodle astfel creat a fost unul relativ simplu, dar ideea de a decora logoul companiei cu ocazia unor evenimente extraordinare a fost neasteptat de bine primita de utilizatorii Google, care au apreciat natura jucausa a acestor modificari.

Doi ani mai tarziu, in 2000, Larry si Sergei l-au numit Dennis Hwang managerul echipei Doodle Google.

De atunci Google a creat peste 1.000 de logouri pentru paginile de start Google din intreaga lume, sarbatorind personalitati ca Marie Curie, Mahatma Gandhi si personaje ca Batman. Unele dintre aceste logouri sunt publicate la nivel global (pe toate paginile de start locale ale Google), iar altele sunt create special pentru o anumita tara.

Doodle-urile Google au inceput ca simple ilustratii, dar in timp acestea au evoluat, ca si tehnologia. Astfel, au fost prezentate publicului logouri sofisticate, precum cel dedicat aniversarii primei publicari a povestii lui Pinocchio, si doodle-uri interactive, precum cele ce omagiau opera lui Jules Verne ("20.000 de leghe sub mari") si chitara electrica Les Paul.

Istoria Google: cum a luat nastere gigantul online

In 1995, Larry Page si Sergey Brin se intalnesc la Stanford. Larry, in varsta de 22 de ani, absolvent al Universitatii Michigan, este interesat de universitate, iar Sergey, in varsta de 21 de ani, este desemnat sa ii serveasca ca ghid. Dupa spusele unora, prima oara cand s-au intalnit, cei doi se contraziceau in aproape toate privintele.

In 1996, Larry si Sergey, care acum sunt licentiati in informatica la Stanford, incep sa colaboreze la dezvoltarea unui motor de cautare numit BackRub. BackRub va functiona pe serverele de la Stanford timp de peste un an, pana ajunge sa ocupe prea multa latime de banda si nu mai este potrivit pentru universitate.

Un an mai tarziu, in 1997, Larry si Sergey decid ca motorul de cautare BackRub are nevoie de un nou nume. Dupa o perioada de gandire, aleg numele Google - un joc de cuvinte pornind de la "googol", un termen matematic pentru numarul reprezentat de cifra 1 urmata de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen intruchipeaza misiunea lor de a organiza o cantitate aparent infinita de informatii de pe web.

In august 1998, cofondatorul companiei Sun, Andy Bechtolsheim, scrie un cec in valoare de 100.000 de dolari pentru o entitate care inca nu exista: o companie numita Google Inc.

Google are un dar neobisnuit de a afisa rezultate extrem de relevante.

In luna septembrie a aceluiasi an, Google isi amenajeaza spatiul de lucru in garajul lui Susan Wojcicki, la adresa 232 Santa Margarita, Menlo Park. Google solicita inregistrarea in California pe 4 septembrie. La scurt timp, Larry si Sergey deschid un cont bancar pentru compania nou infiintata si depun cecul primit de la Andy Bechtolsheim.

Ulterior, Larry si Sergey il coopteaza pe Craig Silverstein ca primul lor angajat; acesta este un coleg de la Facultatea de Informatica Stanford.

In decembrie 1998, PC Magazine scria ca Google "are un dar neobisnuit de a afisa rezultate extrem de relevante" si recunoaste Google ca fiind motorul de cautare preferat in clasamentul Top 100 Web Sites (Top 100 de site-uri web) pentru 1998.

In februarie 1999, sediul din garaj devine neincapator, astfel ca Google se muta in casa noua la 165 University Avenue in Palo Alto, avand numai 8 angajati.

De atunci, Google a inceput dezvoltarea la nivel international, lansand din ce in se mai multe servicii si produse. In octombrie 2006, Google a anuntat achizitionarea site-ului de partajare video YouTube.

In ianuarie 2011, Google a anuntat ca Larry Page va deveni director executiv incepand din aprilie 2011, iar Eric Schmidt - presedinte executiv.

In ianuarie 2012, Google a devenit prima companie importanta de servicii de internet care a obtinut certificarea ISO 14001 si OHSAS 18001 pentru toate centrele de date detinute care functioneaza in SUA, pentru standarde inalte in ceea ce priveste managementul mediului si siguranta fortei de munca.

Potrivit studiului BrandZ Top 100, publicat in mai 2013, Google se situeaza pe pozitia a doua a celor mai valoroase branduri din lume (dupa Apple), fiind evaluat la 113,67 miliarde de dolari.

In ultima perioada, Google investeste tot mai mult in sectoare straine de activitatea de baza, de IT, publicitate online si servicii pe internet. Fondul de capital de risc al grupului, Google Ventures, a investit deja in mai multe companii din domeniul sanatatii. Printr-o divizie de cercetare, compania este implicata si in dezvoltarea de ochelari computerizati si sisteme de navigatie autonoma pentru automobile.

Google a deschis, pe 1 noiembrie 2010, un birou in Bucuresti, echipa din Romania fiind coordonata de Dan Bulucea.

Sursa foto: FOTO: Google, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri