Robert V., 45 de ani, lucreaza in cadrul uneia dintre primele cinci banci romanesti si tranzactioneaza pe Bursa de Valori Bucuresti „pentru a simti mai bine pulsul pietei”. Chiar daca spune ca nu se bazeaza pe castigurile rezultate din investitiile in actiuni, investitorul se declara nemultumit de „caderea fara rost” de saptamana trecuta.

Presa si exagereaza de multe ori; din punctul meu de vedere nu e dracul atat de negru. Saptamana trecuta era apocalpsa iar acum crestem de trei zile. Atat de repede se termina o apocalipsa? Nu sunt nici unul dintre optimistii <de ocazie>, care vad piata bull dupa fiecare zi de cresteri, dar in niciun caz nu cred toate scenariile negre pe care le citesc”, a declarat investitorul.

Robert spune ca a vandut saptamana trecuta, chiar daca refuza termenul de „panica” ce a caracterizat primele zile de dupa retrogradarea SUA din 5 august.

„Nu vorbesc in numele altora, dar eu nu am vandut in panica. In weekend am vazut ca SUA a fost retrogradata, dar nu ma asteptam la un minus mai mare de 2-3%, avand in vedere ca practic toata lumea se astepta la asta. Luni am intrat la cumparare, crezand ca e doar ceva de moment. Marti cand am vazut SIF-urile la peste 15% scadere nu am mai rezistat insa si am inceput sa vand. Acum daca privesc in urma cred ca a fost cea mai proasta miscare posibila”, mentioneaza Robert V.

Marian Mihaila
este un alt jucator care s-a aflat in piata atunci cand scaderile indicilor trecusera de 10%. Mihaila este unul dintre investitorii mai vechi in piata, care in ultimii doi ani nu a facut altceva decat sa incerce sa isi recupereze pierderile din 2008.

As fi ipocrit sa spun ca nu am vandut nimic in ultima saptamana. Era imposibil sa nu fac asta... poate doar daca inchideam televizorul si nu mai citeam nimic. Oricum eu m-am resemnat intr-un fel. Am pierdut in 2008 multi bani, apoi am ajuns din nou la zero, iar in primele luni din 2011 chiar incepusem sa castig ceva. Acum iar am intrat pe pierdere. Pe mine m-a imbolnavit piata din ultimii ani”, spune investitorul.

Pentru Mihaila, ultimul val de scaderi pare sa fi fost picatura care a umplut paharul, acesta spunand ca se va retrage de la tranzactionare in acest an.

Citeste si:

„Eventualele castiguri nu justifica stresul pe care il acumulez. Mai astept pana la sfarsitul anului sa vad in ce parte ne indreptam, apoi renunt. Mai bine ma trezesc dimineata linistit decat cu ochii pe bursele de afara. In conditiile actuale as recomanda unei persoane obisnuite sa intre pe bursa doar daca este genul care pur si simplu <uita> de investitie timp de un an – doi. In felul asta cand vezi un plus sau un minus de cateva procente intr-un an nu te sperii prea tare. Dar sa fii in piata in perioadele cand actiunile cad de la +30% la -20% si apoi invers, te stoarce psihic. Eu nu suport asocierea dintre bursa si jocurile de noroc, dar sunt momente cand te gandesti si la asta”, spune Mihaila.

1. Cum ai reactionat la scaderile bursei de saptamana trecuta?

2. Cum te-a influentat perioada volatila in procesul investitional?


Ambii investitori se asteapta la o revenire pe termen scurt a pietelor de actiuni, dar se feresc sa dea pronosticuri pentru sfarsitul de an.

„Acum oricine poate spuna ca lucrurile s-au linistit pentru moment, este un lucru evident. Urmaresc si estimarile pe care le fac expertii in presa , dar nu pot sa spun ca tranzactionez doar in functie de ce spun acestia, ar fi sinucidere. Am vazut ca multi brokeri recomanda sa intri la cumparare acum. Teoretic acesta este lucrul de facut in astfel de momente si probabil o sa mai cumpar si eu. Oricum, este usor sa spui ca e moment bun de cumparare cand nu iti risti proprii bani”, spune Robert V.

Bursa de Valori Bucuresti a inregistrat o cadere abrupta la inceputul saptamanii trecute, principalii indici ai pietei scazand cu 13%, dupa anuntul privind retrogradarea SUA de catre Standard & Poor’s. Spre sfarsitul saptamanii piata a revenit pe plus, iar in ultimele doua sedinte actiunile au inregistrat castiguri minore.