Bursa de la Bucuresti a avansat cu 2,72%, sustinuta de cresterile de pe bursele externe, insa cei mai multi investitori au absentat si miercuri de la tranzactionare, iar lichiditatea a fost asigurata in proportie de 71% de operatiunile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP).
Desi preturile celor mai multe actiuni au revenit pe crestere inca din primele minute, influentate pozitiv de evolutia pietelor europene, majoritatea investitorilor de la BVB au continuat sa adopte pozitii de asteptare, scrie Mediafax.

Ascensiunea pietei de la Bucuresti s-a accelerat in ultimele 45 de minute, de la 1,3% la 2,72%, putinii investitori prezenti la tranzactionare reactionand la amplificarea cresterilor de pe bursele europene si de deschiderea pe verde a pietelor din SUA.

Evolutia pietelor europene a fost sustinuta de unele date despre productia industriala din Germania, care au fost mai bune decat estimarile, dar si de decizia Curtii Constitutionale din Germania cu privire la respingerea proceselor prin care se cerea blocarea participarii tarii la sustinerea Greciei si altor state din zona euro. Aceste stiri au atenuat temerile investitorilor cu privire la criza datoriilor statelor din zona euro.

Doar actiunile emise de 9 companii din cele 78 de societati listate pe primele trei categorii ale BVB si la sectiunea "Internationale" au consemnat rulaje intre 100.000 de lei si 500.000 de lei, iar alte 4 titluri au avut tranzactii de peste 500.000 de lei.

"In acest moment mi se pare ca nu exista un interes major pentru bursa, volumele fiind mici si nefiind oscilatii nici atunci cand pietele de afara cresc sau scad. Incertitudinea care planeaza asupra economiilor la nivelul intregii lumi se pare ca a atins si investitorii romani. Cred ca volumele ar putea creste doar dupa conturarea unui trend ascendent, pentru ca pe scaderi investitorii nu prea au multe alternative de a face bani, ci in cel mai fericit caz de a-si minimiza pierderile stand afara din piata", a declarat Gabriel Morariu, broker la BT Securities.

La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 3,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 3,22% peste inchiderea de luni.

Totodata, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea au ridicat indicele BET-FI cu 4,06%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a urcat cu 3,32%.

Lichiditatea bursei, de doar 19,7 milioane lei (4,6 milioane euro), a fost cu 41% mai redusa decat rulajul sedintei precedente, de 33,7 milioane lei (7,9 milioane euro). Titlurile Fondului Proprietatea au asigurat 71% din lichiditatea pietei, cu operatiuni de 13,9 milioane lei.

Cea mai recenta tranzactie cu aceste titluri a fost realizata la 0,45 lei, pret in crestere cu 3,45%.

"Pe termen scurt nu ma astept la o evolutie mult diferita a pietei de ce se intampla acum, dar pe termen lung cred ca bursa ar trebui sa creasca deoarece din punct de vedere fundamental o mare parte din societatile de la BVB arata foarte bine", a mai spus brokerul.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au urcat cu 5,52% si au consemnat, astfel, cea mai vizibila crestere dintre titlurile SIF-urilor. La finalul zilei, titlurile SIF Oltenia erau cotate la 1,013 lei si aveau un rulaj de aproape 560.000 de lei.

Doar 7 actiuni au inregistrat corectii cuprinse intre 0,66% si 11,69%, insa variatiile au venit in cadrul unor transferuri cu volume foarte reduse. Cea mai severa scadere au consemnat-o titlurile Prodplast (PPL), cu care au fost realizate doar trei operatiuni, de 2.600 de lei.

Unii investitori au realizat si transferuri cu produse structurate (4,2 milioane lei), contracte futures (242.000 de lei), precum si cu unitati de fond (1.700 de lei). Astfel, lichiditatea totala a BVB a fost de 24,2 milioane lei (5,7 milioane euro), valoare cu 35% sub rulajul de marti, de 37,2 milioane lei (8,7 milioane euro).

Pe piata Rasdaq, investitorii au realizat operatiuni de doar 436.000 de lei, valoare apropiata de rulajul de marti, de 447.000 de lei.

Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 203.000 de lei, iar pretul a crescut cu 1,53%, la 0,133 lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 3,4%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care avansau cu maximum 3,2%. Pietele din SUA au deschis in urcare cu cel mult 1,5%.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri