Cei mai multi investitori de la BVB au trecut pe pozitii de asteptare inca de la deschidere, astfel ca in piata au fost plasate ordine doar pentru 13 actiuni din cele 78 de societati listate pe primele trei categorii si la sectiunea "Internationale".

In prima ora investitorii care au vrut sa vanda au fost nevoiti sa duca preturi usor in jos, desi in cele mai multe cazuri ordinele plasate au fost pentru volume reduse de actiuni. Un alt factor pentru scaderi a fost reprezentat de corectiile inregistrate de pietele vest-europene la debutul zilei. Punctul minim atins de indicele general al pietei de la Bucuresti BET-C a fost atins in jurul orei 11:00, cand bursa era in scadere cu aproape 1%.

Dupa prima ora cotatiile au revenit spre nivelurile de marti, investitorii reactionand usor la intoarcerea pe crestere a burselor vest-europene, iar dupa ora 15:00 piata a trecut pe un usor plus.

Directorul de tranzactionare al SSIF Broker (BRK), Adrian Ceuca, crede ca absenta investitorilor mari este principalul motiv pentru care piata locala reactioneaza in ultima perioada mai lent si mai tarziu la miscarile burselor externe.

"Investitorii straini momentan au «promotii» pe pietele lor si, astfel, este mai greu de investit in zona Europei de Est, unde riscurile par mai mari. Pe de alta parte investitorii locali alaturi de mare parte dintre analisti, in ciuda unor date bune macroeconomice, sunt mult mai pesimisti si prudenti, iar speculatorii prefera sa tranzactioneze pe cele doua piete, BVB si Sibex, produse ce au ca activ suport aur, intr-o mai mica masura petrol, si indici DAX si Dow Jones, produse structurate sau nu, care au o volatilitate foarte mare in ultimul timp", a declarat Ceuca.

La finalul zilei indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,22%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,34% sub inchiderea de marti.

Totodata, indicele BET-FI a scazut cu 0,37%, ca urmare a corectiilor inregistrate de actiunile celor cinci SIF-uri.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care include titlurile primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, printe care si actiunile SIF-urilor si ale Fondului Proprietatea, a crescut nesemnificativ, cu 0,07%.

Citeste si:

Investitorii au realizat transferuri cu actiuni de 15,1 milioane lei (3,5 milioane euro), cu 10% mai putin decat in sedinta precedenta, cand operatiunile au cumulat 16,7 milioane lei (3,8 milioane euro).

"Volumele extrem de scazute de pe piata locala indica lipsa apetitului pentru o tendinta clara. Desi pietele straine au inregistrat o revenire in ultimele zile, trebuie sa realizam ca piata romaneasca nici nu a scazut anterior atat cat cele straine. Este normal ca, pana la o recuperare mai convingatoare a pierderilor importante din afara, piata romaneasca sa nu reflecte respectivele cresteri din afara", a afirmat Florin Ilie, director Piete de capital la ING Bank.

Lichiditatea de miercuri a fost asigurata in proportie de % de operatiunile cu actiunile Fondului Proprietatea, in valoare cumulata de 10,7 milioane lei. Din aceasta suma 1,3 milioane lei au reprezentat valoarea unui deal. Pe piata principala, pretul titlurilor Fondului a crescut cu 0,47%, la 0,4528 lei.

Alte 10 actiuni au mai consemnat rulaje de peste 100.000 de lei.

" In acest moment analiza tehnica da semnale de consolidare pe indicii straini, pe cand pe titlurile romanesti mare parte sunt pe teritoriul de recomadare negativ iar indicii la fel. Si totusi, sunt oportunitati mari in acest moment pentru investitorii pe termen mediu-lung, alternative interesante ce pot remunera capitalul investit cu valori de 8%-10% anualizat din dividende, fara sa amintim o posibila crestere a preturilor. Sunt societati solide cu conduceri performante ale caror actiuni sunt mult subevaluate si care au rezistat bine in acesti ultimi ani, multe dintre ele aflandu-se in aceste momente intr-o pozitie mult mai buna decat la inceputurile crizei", a mai spus Ceuca.

Unii investitori au fost mai activi la tranzactionarea derivatelor, realizand transferuri cu contracte futures, majoritatea cu activ suport pe cotatia aurului, de 5,6 milioane lei, precum si cu produse structurate, de 2,1 milioane lei.

Astfel, lichiditatea totala a BVB a fost de 22,9 milioane lei (5,3 milioane euro), valoare cu 27% peste rulajul de marti, de 18 milioane lei (4,1 milioane euro).

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, pietele vest-europene avansau cu pana la 2,5%, iar bursele din Europa Centrala si de Est erau in crestere cu cel mult 3,1%.