Wall-Street
inregistrare  | intra in cont FB
  
  • HOME
  • Actual
    • Economie
    • Social
    • International
    • Live-Text
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
    Costul unui exit al Greciei ar depasi 1.000 de MILIARDE euro
  • Investitii
    • Finante - Banci
    • Piete de capital
    • Money
    • Educatie Bursiera
    • Curs Valutar
    CNVM aproba prospectul preliminar pentru oferta Transgaz
    CNVM aproba prospectul preliminar pentru oferta Transgaz
  • Business
    • Companii
    • Real Estate
    • Auto
    • Start Up
    • Legal Business
    • Cariere
    Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata la finele anului
    Investigatia contractelor Hidroelectrica va fi incheiata la finele anului
  • IT & MEDIA
    • IT & C
    • Media & Pub
    • New Media
    Cristian Mungiu castiga premiul pentru scenariu la Cannes 2012
    Cristian Mungiu castiga premiul pentru scenariu la Cannes 2012
  • Lifestyle
    • Turism
    • Lifestyle
    • YourMoney
    Inventatorul all-inclusive: ”Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc”
    Inventatorul all-inclusive: ”Trebuie sa investiti in hotelurile de pe litoralul romanesc”
  • Special
    • Catalog
    • Quiz-uri
    • Revista Wall-Street
    • Wall-Street Lunch
    • Afacerea Mea
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
    Lunch cu cel mai curajos CEO din asigurari: Despre leadership, viata de expat si calatorii
  • Opinii
  • Conferinte
  • Asigurari RCA
2 euro donati prin sms la 858 = 4 euro pentru nou-nascutii de la Spitalul Marie Curie

Wall-Street » Investitii » Piete de capital » Bursa a scazut la minimul din...

articol
comentarii (0)

Bursa a scazut la minimul din octombrie 2009

28 Nov 2011
Tweet
Bursa a scazut la minimul din octombrie 2009

Bursa de la Bucuresti a crescut cu 1,15% la deschiderea sedintei, in linie cu bursele externe, intr-o piata in care actiunile SIF-urilor au avansat cu pana la 3,4% in asteptarea dezbaterilor din plenul Camerei Deputatilor cu privire la proiectul de majorare a pragului de detinere.

Actiunile Fondului Proprietatea (FP) au scazut luni cu 3,01% si au inregistrat cel mai redus nivel de la listarea la BVB, intr-o piata in care corectiile titlurilor FP si BRD au dus indicele general BET-C la minimul ultimelor 25 de luni.

Cele mai multe actiuni de la BVB au fost tranzactionate inca de la deschidere la preturi usor peste cele de vineri, investitorii urmand linia ascendenta a pietelor externe, insa rulajele au fost reduse in majoritatea cazurilor.

Dupa ora 14:30, indicele general, BET-C, a coborat sub nivelul de vineri, desi pietele vest-europene s-au mentinut pe crestere accelerata. Trecerea indicelui pe rosu a fost influentata de titlurile BRD si Fondul Proprietatea, care au inceput sa scada mai vizibil, dupa plasarea mai multor ordine de vanzare.

Titlurile BRD au coborat cu 5,43%, dupa ce vineri au urcat cu 3,69%, iar actiunile FP au scazut cu 3,01%.

Astfel, la finalul zilei, indicele BET-C se plasa la cu 1,42% sub nivelul de vineri si la cel mai redus nivel de dupa 2 octombrie 2009.

"A fost o zi de tatonare. Incertitudinea din piata s-a vazut din fluctuatiile ample venite pe volume mici, de la +2,5% in deschidere, indicii BET si BET-FI au trecut usor pe rosu in a doua partea a sedintei. Un investitor de talie medie n-ar fi putut sa isi vanda o mare parte din pozitie la preturile de dimineata si nici sa cumpere foarte mult in a doua parte cand bursa a trecut pe minus", a declarat Alexandru Constantinescu, trader la firma de brokeraj Swiss Capital, citat de Mediafax.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in scadere cu 1,63%, in timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,04% peste nivelul sedintei precedente.

Indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri si al actiunilor Fondului Proprietatea, a coborat cu 1,34%.

In asteptarea dezbaterilor in plenul Camerei Deputatilor pe tema cresterii pragului de detinere de la 1% la 5% din titluri, actiunile celor trei dintre SIF-uri au scazut cu pana la 1,48%, in timp ce titlurile SIF Muntenia au avansat cu 0,27%. In primele minute cotatiile celor patru SIF-uri avansasera cu cel mult 3,43%, insa apoi au inceput sa revina spre nivelurile de vineri. Titlurile SIF Moldova au absentat luni de la tranzactionare pentru intrunirea AGA.

Proiectul legislativ de crestere a pragului la SIF-uri este inscris pe ordinea de zi a sedintelor de luni si marti ale planului Camerei Deputatilor. Initiativa a fost inscrisa si pe ordinea de zi a sedintelor de lunea si martea trecuta, insa nu a fost discutata.

"Atmosfera pe SIF-uri este destul de tensionata, in conditiile in care se pare ca multi investitori au pariat deja de saptamana trecuta pe un rezultat in cazul votului din camera inferioara a Parlamentului. Cresterile din ultima perioada de pe SIF-uri acopera o parte din efectul pe care l-ar avea ridicarea pragului, iar o amanare sau, mai grav, un vot negativ ar duce la o noua corectie pe aceste simboluri. Cred ca pe SIF-uri asistam la un joc de poker, o mare parte din investitori fiind deja «all in», iar jocul se afla acum in situatia in care urmeaza sa se intoarca «turn»-ul, adica etapa finala", a afirmat traderul.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a incheiat ziua in scadere cu 1,34%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 48,6 milioane lei, suma din care 35,3 milioane lei au reprezenmtat valoarea unui deal cu 0,61% din capitalul social. Tranzactiile cu titlurile FP au asigurat 79% din lichiditatea pietei actiunilor.

Pretul din piata principala a scazut cu 3,01%, la 0,4151 lei. Astfel, aceste actiuni au inregistrat cel mai redus nivel de la listarea la BVB, pe 25 ianuarie.

"Problema este ca deocamdata nu vedem interes nici pentru «blue chips»-uri, care se afla inca la niveluri atractive. Actiunile FP, Petrom sau Banca Transilvania se tranzactioneaza in apropierea minimelor din acest an. Este destul de clar ca evolutia pietelor internationale nu ne-a mai influentat atat de mult in ultima perioada, numarul de investitori activi este foarte mic, iar o miscare puternica pe un simbol sau un segment de bursa mobilizeaza o mare parte a resurselor din piata", a spus Constantinescu.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 61,7 milioane lei (14,1 milioane euro), suma cu mult peste rulajul sedintei precedente, de doar 9,1 milioane lei (2 milioane euro).

"Este posibil ca in decembrie sa asistam la cresteri pe pietele internationale, pe 16 fiind data la care contractele derivate pe actiuni si indici din toata lumea vor ajunge la scadenta. Aceasta scadenta ar trebui sa inchida pozitiile speculative deschise in ultima perioada, iar dupa directia in care au mers pietele globale in ultimele saptamani, ar trebui sa asistam la marcari de profituri din partea celor care au pariat pe scaderi in principal pe bursele din zona euro. In plus, indicele Dow Jones se afla putin sub valoarea cu care a deschis anul, iar de obicei managerii de portofoliu incearca sa-si infrumuseteze randamentele, crescand pe final de an pretul actiunilor pe care le detin", a conchis traderul.

La sfarsitul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pana la 4,5%, iar majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est erau in crestere cu cel mult 4,4%.

Bursele europene sunt astfel, in revenire, de la minimul ultimelor sapte saptamani, datorita sperantelor ca liderii din zona euro vor prezenta noi masuri anticriza inainte de summit-ul UE de saptamana viitoare.

Mai multe despre...
SIF Muntenia, Azomures, Bursa, BVB

Articole similare cu "Bursa a scazut la minimul din octombrie 2009"

  • Noua Criza: Cum au incercat bancile centrale sa faca ordine
  • Panica pe bursele din intreaga lume: Cea mai slaba saptamana de la prabusirea Lehman!
  • Interviu cu Dan Berendel, proprietarul Master Chem Oil: Cred in sansa comertului exterior romanesc!

Comenteaza articolul "Bursa a scazut la minimul din octombrie 2009"

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

topul saptamanii
  • Top 10 IPO-uri din online: Facebook a strans de zece ori mai multi bani decat Google
  • Schimbarea impozitarii tranzactiilor pe Bursa a rupt piata in doua tabere
  • Isar, despre programul de privatizari: Transgaz in iunie, 3 IPO-uri si listari duble
  • Doi actionari ai SIF Muntenia cer revocarea Consiliului Reprezentantilor
  • Brokerii propun dezbatere publica pe tema impozitului anticipat
Publicitate:
iPhone WS
Publicitate
 
Wall-Street SATI
  • Contact   |   Redactie
  • Termeni si conditii
  • Acord de Confidentialitate
  • Publicitate

© 2005 - 2012 InternetCorp SRL Toate drepturile rezervate.

  • Sectiuni

  • Economie
  • Social
  • Finante - Banci
  • Piete de capital
  • IT & C
  • New Media
  • Media & Pub
  • Real Estate
  • Companii
  • Turism
  • Auto
  • International
  • Suplimente

  • Start Up
  • Cariere
  • Money
  • Legal Business
  • Lifestyle
  • YourMoney
  • Resurse

  • Comentarii/
  • Galerii
  • Live Text
  • Chestionare
  • CashOut
  • Catalogul wall-street

  • Consultanta (928)
  • IT&C (860)
  • Publicitate (790)
  • Servicii profesionale (593)
  • Industrie (465)
  • Imobiliare (456)
  • Transport & cargo (348)
  • Turism (300)
  • Auto (282)
  • Finante-Asigurari (246)
  • Birotica & mobilier (239)

Social Media

  • Wall-Street pe FacebookWall-Street pe Facebook
  • Wall-Street pe TwitterWall-Street pe Twitter
  • Wall-Street rss feedWall-Street prin RSS