"Conducerea Hidroelectrica a transmis, la inceputul acestei saptamani, catre beneficiarii contractelor bilaterale care nu au fost tranzactionate pe OPCOM, notificarea privind intentia de reziliere a contractelor aflate in derulare, la primul termen posibil, in conformitate cu prevederile legale si contractuale", se arata intr-un comunicat al companiei de stat, potrivit Mediafax.

Transmiterea notificarii a fost aprobata in cadrul Consiliului de Administratie al companiei, in conformitate cu dispozitia transmisa de Ministrul Economiei, actionarul majoritar, ca urmare a angajamentelor asumate de Guvern in scrisoarea de intentie si memorandumul tehnic de intelegere cu Fondul Monetar International (FMI), Banca Mondiala si Comisia Europeana (CE).

Agentia MEDIAFAX a anuntat recent ca Guvernul s-a angajat in fata FMI si CE ca, pana la finele acestui an, sa trimita firmelor implicate preavize de anulare a tuturor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica pentru care tranzactia nu a fost incheiata prin intermediul bursei de energie OPCOM.

Angajamentul a fost luat de Guvern in ultimele negocieri cu FMI si CE, din toamna acestui an, si inclus ca o masura distincta in memorandumul tehnic aferent scrisorii de intentie, fara referire la procedura concreta de anulare a contractelor si sansele de reusita din punct de vedere juridic.

Printre companiile care au contracte directe de cumparare a electricitatii de la Hidroelectrica se numara producatorul de aluminiu Alro Slatina, cel mai are consumator de energie din tara, Energy Holding, Alpiq RomEnergie, Alpiq Romindustries (fosta Buzzman Industries).
In schimb, ArcelorMittal Galati, un alt mare consumator de energie alimentat de Hidroelectrica, nu va fi afectat de decizie intrucat a incheiat tranzactia prin intermediul OPCOM, la sfarsitul anului 2010.

La acea data, Hidroelectrica a ales sa vanda energie catre ArcelorMittal chiar daca primise alte doua oferte la preturi mai mari. In 2009, ArcelorMittal Galati si-a asigurat necesarul de energie pentru 2010 intr-un mod similar.

Hidroelectrica este cel mai mare producator de electricitate din Romania, asigurand, in conditii hidrologice normale, circa o treime din productia la nivel national.

Compania a fost insa nevoita, la sfarsitul lunii septembrie, sa declare situatie de forta majora, din cauza secetei, care a cauzat scaderea debitelor raurilor care alimenteaza lacurile de acumulare ale hidrocentralelor, cauzand diminuarea productiei pana la aproximativ 10% din totalul la nivel national.

Ca urmare a instituirii situatiei de forta majora, Hidroelectrica a notificat toti beneficiaii ca va reduce livarile de energie.
Hidroelectrica are cele mai mici costuri de productie a energiei.

Tema contractelor bilaterale este dezbatuta la nivel politic si al societatii civile inca din 2006, iar Hidroelectrica a fost acuzata ca vinde energie catre mai multi furnizori prin contracte confidentiale, la preturi mai mici decat cele din piata si care sunt renegociate anual.

Citeste si:

La sfarsitul lunii octombrie, Constantin Trihenea, la acel moment director general al Hidroelectrica, declara ca nu are mijloace pentru a modifica sau intrerupe contractele directe de vanzare a energiei, care "poate" sunt incheiate pe o perioada "prea mare".

Trihenea a demisionat de la conducerea Hidroelectrica, invocand "motive personale", la inceputul lunii decembrie. Hidroelectrica este condusa, in prezent, de un director general interimar.

Contractele Hidroelectrica au fost incheiate in perioada 2000-2004, iar ulterior, in 2009, jumatate din intelegeri au fost prelungite pana in 2018.

In 2006, Ministerul Economiei a anuntat ca intentioneaza sa faca publice prevederile acordurilor bilaterale incheiate de Hidroelectrica, insa firmele care cumparau energia s-au opus si contractele au ramas confidentiale. Trei ani mai tarziu, presedintele Traian Basescu a cerut Guvernului sa prezinte public modul in care se vinde energia si sa indrepte eventualele abuzuri sau ilegalitati, dar si aceasta initiativa a ramas fara rezultat.

In cele din urma, la jumatatea acestui an, informatii din aceste acorduri bilaterale, precum preturile de vanzare, au fost facute publice de Fondul Proprietatea, actionar minoritar in cel mai importante companii energetice de stat.

Presedintele Traian Basescu a declarat, la inceputul lunii decembrie, ca, in calitate de sef de stat, nu a reusit sa puna capat "povestii celebrilor baieti destepti" din energie, dar a apreciat ca Romania va primi un sprijin consistent de la Bruxelles pentru rezolvarea acesteia.

La randul sau, premierul Emil Boc a afirmat ca Guvernul incearca sa aduca de partea statului cat mai mult din contractele incheiate de "baietii destepti pentru baieti destepti", dar a aratat in acelasi timp ca intelegerile la Hidroelectrica au fost prelungite de fostul ministru PDL al Economiei Adriean Videanu doar pentru a "minimiza" pierderile.

In luna noiembrie, Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, care controleza un pachet de 19,94% din capitalul social al Hidrolectrica, a actionat in instanta patru membri ai Consiliului de Administratie al companiei, considerand ca acestia au prejudiciat societatea prin aprobarea unui contract de furnizare a energiei catre ArcelorMittal Galati la un pret mai mic decat pretul pietei.

Actiunea in instanta a fost formulata dupa ce vicepresedintele Comisiei Europene Joaquin Almunia, a declarat la Bucuresti ca la nivelul CE sunt analizate contractele incheiate de Hidroelectrica cu Arcelor Mittal Galati si Alro Slatina, dar si cu unii distribuitori de energie cu amanuntul, pe motiv ca acestea s-au realizat la tarife sub nivelul pietei.

Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Hidroelectrica, a transmis la vremea respectiva ca tranzactia a fost transparenta si garanteaza profit pentru producatorul de energie.