Ministerul Transporturilor a semnat, cu asocierea formata din firmele de brokeraj Carpatica Invest si Swiss Capital, contractul de intermediere pentru listarea a 20% din actiunile Tarom, pentru un comision de 1,99% din valoarea totala a tranzactiei, scrie Mediafax.
"Intermediarul a fost selectat in conditiile in care, pe parcursul derularii procesului de selectie, acesta a redus nivelul ofertei financiare (comisionul de intermediere) cu mai mult de 50%. In perioada imediat urmatoare vor fi demarate serviciile financiare si de consultanta necesare pregatirii, derularii si inchiderii cu succes a ofertei publice", se precizeaza intr-un comunicat al ministerului.

Conform contractului, intermediarul va elabora prospectul preliminar de oferta publica in termen de 50 de zile de la primirea informatiilor, raportul de book-building va fi elaborat in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a contractului, iar oferta publica va fi finalizata in termen de 120 de zile de la intrarea in vigoare a contractului, potrivit sursei citate.

La inceputul lunii noiembrie, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, anunta ca licitatia pentru selectarea intermediarului la listarea unui pachet reprezentand 20% din actiunile Tarom va fi anulata, intrucat a existat o singura oferta, "si aceea neconforma si scumpa".

Oferta a fost depusa de consortiul format din firmele de brokeraj Carpatica Invest si Swiss Capital, fosta KBC Securities Romania.
Anularea licitatiei si repetarea procedurii in vederea obtinerii unei oferte mai avantajoase a fost decisa in urma unei discutii in sedinta de guvern din 9 noiembrie.

Dupa noua zile de la aceasta decizie, la 18 noiembrie, consortiul format din cele doua firme a prezentat ministerului o noua oferta financiara, in care comisionul solicitat scade la jumatate din valoarea solicitata initial.

Potrivit primei oferte, consortiul ar fi incasat intre 800.000 de euro si 1,5 milioane de euro, in functie de suma incasata de stat din vanzarea actiunilor companiei, evaluate la 20-60 milioane de euro, potrivit unor surse oficiale. Oferta continea un comision de 3,99% din valoarea pachetului cedat, la care s-ar fi adaugat bonusuri daca suma incasata trecea de 20 milioane de euro.

Noua oferta financiara a fost prezentata Guvernului de catre Ministerul Transporturilor cu argumentul ca intermediarul si-a "reanalizat" oferta financiara si suma solicitata a scazut la jumatate fata de cerinta initiala, continand doar un comision fix, de 1,99%.

In urma ultimelor negocieri dintre Guvern si FMI din toamna acestui an, termenul de finalizare a procedurii de vanzare a actiunilor Tarom, stabilit initial pentru finele acestui an, a fost reprogramat pentru sfarsitul lunii aprilie 2012.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri