Transelectrica vrea sa contracteze o linie de credit de 150 milioane lei pentru a avea "o suma tampon" din care sa acopere plata tranzactiilor realizate pe piata de echilibrare in cazul unor intarzieri intre cumpararea si decontarea contractelor incheiate de companiile care utilizeaza aceasta piata.
"Avem nevoie de o suma tampon de 150 milioane lei, in principal pentru piata de echilibrare, sa fie o linie de credit pe care sa nu o utilizam intens. Trebuie sa facem fata intre incasarea ingreunata si plata care trebuie facuta la timp", a declarat, miercuri, Marian Mache Gheorghita, director in directia financiara a Transelectrica (TEL), relateaza Mediafax.

El a adaugat ca Transelectrica intentioneaza sa mai contracteze o linie de tragere, insa nu a dat detalii despre valoare si destinatia banilor.
Pe piata de echilibrare companiile tranzactioneaza energie atunci cand sunt probleme in alimentarea consumatorilor, iar preturile sunt mai mari decat pe alte platformele de trazactionare de la OPCOM.

Operatorul pietei de echilibrare, stabilit in cadrul Transelectrica, este contraparte pentru fiecare participant la piata de echilibrare, in toate tranzactiile incheiate. Totodata, operatorul este responsabil pentru inregistrarea participantilor la aceasta piata, de colectarea si verificarea ofertelor precum si de realizarea calculelor de cantitati necesare decontarii tranzactiilor realizate pe aceasta.

Potrivit prospectului preliminar al ofertei prin care statul vrea sa vanda 15% din actiunile companiei, Transelectrica nu se mai poate imprumuta la banci intrucat si-a angajat integral capacitatea de garantare prin cesiune de creante, astfel ca ar putea apela la alocatii bugetare sau cresterea tarifelor pentru finantarea unor investitii de 4 miliarde lei necesare dezvoltarii retelelor.

Ministerul Economiei detine 73,68% din actiunile operatorului sistemului national de transport al energiei electrice, iar Fondul Proprietatea 13,49%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri