Bursa de la Bucuresti a scazut cu 2,66%, intr-o piata in care investitorii au continuat sa plaseze ordine de vanzare la preturi din ce in ce mai mici, in special pe actiunile Bancii Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP) si OMV Petrom (SNP).
Piata a fost pe rosu inca din primele minute, urmand linia burselor mature din Europa. Dupa prima ora pietele vest-europene au recuperat corectiile de la deschidere si revenit pentru scurt timp pe crestere usoara. Miscarea nu a fost urmata si de bursa de la Bucuresti. Punctul minim al indicelui general al BVB, BET-C, a fost atins in jurul orei 16:00 si la inchidere.

"Piata a dat semne de oboseala inca de saptamana trecuta, dupa ce in sedinta de lunea trecuta indicele BET inchidea pe maximul anului, iar astazi asistam la o corectie de mai mare amploare, venita pe fondul continuarii marcarilor de profit, coroborata cu o subtiere a interesului la cumparare. Este posibil ca si maine sa asistam la o continuare a corectiilor cel putin in prima jumatate a zilei, dar nu trebuie exclusa o revenire tehnica", a declarat pentru Mediafax Liviu Avram, seful departamentului de vanzari al firmei de brokeraj NBG Securities Romania.

La inchiderea pietei principale, cele mai vizibile scaderi din piata erau inregistrate de actiunile Bancii Transilvania (-6,17%), Fondul Proprietatea (-3,86%) si OMV Petrom (-3%).

Titlurile bancii au coborat 1,065 la lei, iar actiunile FP au scazut la 0,56 lei. Corectia titlurilor Bancii Transilvania a venit pe al rulaj de 1,01 milioane de lei, iar actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 21,96 milioane lei.

"Corectia inregistrata de actiunile Bancii Transilvania reprezinta reversul medaliei la ceea ce am asistat saptamana trecuta, cand actiunile Bancii Transilvania au crescut sustinut, cu aproximativ 10%, in ciuda evolutiei de ansamblu a pietei. Saptamana trecuta s-a incercat o recuperare a decalajului acestor actiuni fata de evolutia pietei, pe fondul unei specularii a programului de rascumparare. Crescand volumele urca si nivelul pachetelor pe care BT il poate rascumpara intr-o sedinta. Banca are de cumparat inca aproximativ 0,5% din propriile actiuni prin programul de rascumparare", a mai spus brokerul.

Actiunile OMV Petrom au coborat cu 3%, la 0,388 lei, pe al treilea rulaj din piata, de 1,27 milioane de lei. Cu aceste titluri a fost realizat si un deal de 702.000 de lei, la un pret cu 2,5% sub nivelul de vineri.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat sedinta in scadere cu 3,41%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,92% sub finalul sedintei precedente.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a consemnat un recul de 3,16%.

Titlurile SIF au consemnat scaderi cuprinse in intervalul 2%-3,78%. Cea mai pronuntata pierdere au inregistrat actiunile SIF Transilvania, pe al doilea rulaj din piata, de 4,34 milioane lei. Ultimul transfer a fost realizat la 0,675 lei.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 3,17%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 34,6 milioane lei ( 8,6 milioane euro), valoare cu 36% mai mare fata de rulajul sedintei precedente, de 25,3 milioane lei (5,8 milioane euro). Lichiditatea a fost asigurata in proportie de 63% de operatiunile cu titlurile Fondului Proprietatea.

Rulaje de putin peste 1 milion de lei au mai inregistrat actiunile SIF Oltenia (1,08 milioane lei) si SIF Banat-Crisana (1,06 milioane lei).

Pe piata Rasdaq, jucatorii au tranzactionat actiuni de 263.000 lei, sub lichiditatea de la finalul sesiunii precedente, de 375.000 de lei.

Actiunile ArcelorMittal Roman (PTRO) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 65.000 de lei, iar pretul a scayut cu 21,74%, la 1,26 lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Londra si Paris erau in scadere foarte usoara, cu pana la 0,1%, iar piata de la Frankfurt avansa cu 0,2%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri