Ordinele de subscriere pe care investitorii le vor trimite in cadrul ofertei publice secundare de la Transelectrica (TEL) vor fi publice (open book), oricine avand posibilitatea de a vedea valoarea si marimea acestora.
Practic, investitorii vor putea sa isi calculeze singuri o varianta de lucru a pretului de oferta, “riscul” subscrierii la un pret cu mult peste cel la care tranzactia se va face fiind minim.

Desfasurarea ofertei cu open-book ar putea astfel sa limiteze intr-o anumita masura pretul maxim pe care statul il va putea obtine pe actiunile Transelectrica scoase la vanzare, din moment ce este greu de crezut ca investitorii vor fi dispusi sa subscrie la preturi cu mult peste cele oferite in ordinele de deja existente. Lista completa a ordinelor de subscriere poate sa fie consultata pe sectiunea dedicata ofertei de pe BVB.

Dan Weiler BCR“A fost o decizie dificila de luat. Am avut discutii interminabile pe aceasta tema, daca ordinele sa fie publice sau nu, iar hotararea finala am luat-o efectiv in ultimul moment, dupa ce s-au terminat discutiile cu investitorii internationali. Sunt intr-adevar niste riscuri (n.red. legate de pret) insa in cele din urma am ajuns la concluzia ca beneficiile realizarii ofertei intr-un mod transparent, cu ordinele la vedere, sunt mai mari decat pericolele aferente”, a declarat Dan Weiler, directorul departamentului de Corporate Finance si Investment Banking din cadrul BCR.

Banca este liderul consortiului care se ocupa de oferta Transelectrica, Intercapital Invest si Swiss Capital fiind celelalte doua case de brokeraj care fac parte din sindicatul de intermediere.

In conditiile anuntate, majoritatea ordinelor de subscriere vor fi depuse cel mai probabil in ultimele zile ale ofertei, investitorii urmand sa astepte sa vada care va fi nivelul de pret cel mai vehiculat.

Razvan Pasol Intercapital Invest„Principiul de la care am plecat a fost transparenta. Am vrut ca oferta sa fie cat mai publica, nivelul subscrierilor sa fie cunoscut si sa dam acces unui numar cat mai mare de brokeri”, a declarat Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest, in cadrul conferintei de presa organizata cu ocazia lansarii ofertei Transelectrica.

La eveniment nu au participant reprezentanti ai Oficiului pentru Privatizari (OPSPI) si Swiss Capital.

„Domnul Florin Vladan (n.red. seful OPSPI) a avut o intalnire urgenta in aceasta dimineata, in vreme ce domnul Juravle (n.red. director general Swiss Capital) a preferat sa fie in fata ecranului de tranzactionare si sa vada ce hotarasc investitorii in prima zi a ofertei”, au declarat reprezentantii consortiului de intermediere prezenti la intalnire.

La jumatatea primei zile a ofertei Transelectrica, investitorii realizasera subscrieri ce contabilizau 0,07% din totalul actiunilor scoase la vanzare. Toate subscrierile erau facute pe transa alocata micilor investitori.

Lucian Anghel BVB“Eu personal nu imi doresc alta persoana care sa fie la conducerea OPSPI in afara domnului Vladan. Este o persoana care s-a luptat foarte mult pentru aceasta oferta si care a fost alaturi de consortiu in procesul de promovare”, a declarat Lucian Anghel, presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

La oferta va subscrie si directorul Transelectrica, Octavian Lohan, precum si asociatia angajatilor din cadrul transportatorului de energie.

Octavian Lohan Transelectrica“Am 500 de actiuni pe care le-am cumparat in IPO-ul din 2006 si voi mai cumpara si in aceasta oferta. Am vorbit cu asociatia angajatilor care si-a manifestat de asemenea intentia de a subscrie la oferta”, a mentionat Octavian Lohan.

Oferta Transelectrica se va inchide pe 27 martie. Pretul minim la care se pot face subscrierile este de 14,9 lei/actiune, in vreme ce pretul maxim este de 19,2 lei/actiune. Investitorii pot subscrie prin intermediul celor trei brokeri care intermediaza tranzactia, precum si prin intermediul celorlalti brokeri care au semnat acorduri cu membrii consortiului. Lista tuturor brokerilor prin care se face distributia autorizata a ofertei poate sa fie gasita pe sectiunea dedicata ofertei de pe website-ul BVB.

Investitorii au subscris 2,34% din actiunile scoase la vanzare in ziua lansarii ofertei publice secundare de la Transelectrica (TEL), la preturi ce rareori au depasit nivelul minim anuntat de stat. Revenite la tranzactionare pe Bursa, tilurile companiei au inchis ziua cu o scadere semnificativa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri