"Azomures a luat cunostinta de faptul ca joi, 15 martie, Consiliul Concurentei a emis asa-zisa decizie de neobiectiune prin care autorizeaza concentrarea economica avuta in vedere in cadrul tranzactiei. (...) Grupul Ameropa este la curent cu comunicarea prezentului raport", se arata intr-un comunicat al combinatului chimic trasmis vineri Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Prin preluarea Azomures, Ameropa va controla si operatorul portuar Chimpex Constanta (CHEM), la care combinatul detine 90,42% din actiuni, conform Mediafax.

Compania Ameropa si investitorii turci care controleaza Azomures (AZO), respectiv Eurofert si Azomures Holdings, au anuntat in noiembrie 2011 ca au incheiat o "serie de intelegeri" pentru cumpararea producatorului de ingrasaminte chimice din Targu Mures.

Citeste si:

Eurofert si Azomures Holdings detin cumulat 75,87% din actiunile combinatului chimic din Targu Mures.

Ameropa detine in Romania Ameropa Grains Constanta (CCRL), fosta Comcereal Constanta, care a preluat numele actionarului majoritar. Ameropa Holding controleaza 96% din titlurile Ameropa Grains.

Titlurile Azomures se tranzactioneaza vineri la BVB la pretul de 1,765 lei, in crestere cu 0,28%. Combinatul are o capitalizare de 928,4 milioane lei (212 milioane euro).