Potrivit estimarilor initiale, cele mai multe ordine de subscriere sunt asteptate chiar in ultimele zile ale ofertei.

Cu putin timp inaintea inchiderii subscrierilor de vineri, micii investitori cumparasera 35,8% din transa pe care o aveau rezervata, majoritatea ordinelor fiind plasate la preturi de 15 lei/actiune sau 14,9 lei/actiune (minimul permis in oferta).

Pe transa investitorilor institutionali subscrierile erau de 49%, aproape 90% din ordine fiind plasate la pretul de 14,9 lei/actiune. Pretul de subscriere al unei actiuni in oferta este situat intre 14,9 lei/actiune si 19,2 lei/actiune iar oferta este considerata ca fiind incheiata cu succes prin subscrierea a minim 70% din actiunile oferite.

Citeste si:

La oferta a subscris vineri si noul director al companiei, Octavian Lohan.

„Orice investitie trebuie sa iti aduca si un beneficiu, iar Transelectrica este o institutie care a inregistrat profit si aduce venituri. Fiind reglementati suta la suta, atat veniturile cat si cheltuielile sunt urmarite indeaproape, pentru ca este vorba de banii contribuabililor. Viitorilor investitori, le recomand sa aiba incredere in Transelectrica si sa investeasca in actiunile companiei”, mentioneaza acesta intr-un comunicat de presa.

Pe Bursa de la Bucuresti, actiunile Transelectrica au inchis ziua de vineri cu o scadere de 2%, pana la 16,02 lei/unitate. De la startul ofertei si pana in prezent, titlurile transportatorului de energie au scazut cu 6%.