Astfel, BRD a avut o cota de piata de 17,27%, potrivit statisticilor publicate, vineri, de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

Pe segmentul de actiuni, banca a intermediat in martie tranzactii de 43,9 milioane lei (2,54% cota de piata) si s-a clasat pe pozitia 11 in top.
In luna februarie BRD a fost pe locul sapte in topul intermediarilor de la BVB, cu un rulaj de 106,4 milioane lei si o cota de piata de 4,66%, pe toate segmentele de piata ale Bursei.

Dupa primele trei luni, banca este pe pozitia a doua in topul pentru tot anul, cu un rulaj total de 578,6 milioane lei (9,34% cota de piata). La finele lunii februarie, banca era pe locul opt in topul pentru primele doua luni, cu operatiuni de 145,4 milioane lei (3,95% cota de piata).

Swiss Capital s-a plasat in martie pe locul secund, cu transferuri in valoare cumulata de 350,3 milioane lei (13,97% cota de piata), suma din care 344,5 milioane lei au reprezentat tranzactii cu actiuni.

Astfel, Swiss Capital a ramas cel mai activ intermediar pe segmentul de actiuni, cu o cota de piata de 19,97%. Incepand cu luna februarie din 2010, firma de brokeraj a avut cel mai mare rulaj pe piata actiunilor.

Citeste si:

In primele trei luni din acest an Swiss Capital a fost cea mai activa casa de brokeraj, intermediind tranzactii in valoare cumulata de 1,05 miliarde lei (16,95% cota de piata) pe toate segmentele de piata ale BVB.

Locurile doi si trei pe piata actiunilor au fost ocupate in martie de UniCredit CAIB Securities Romania (170 milioane lei - 9,85% cota de piata) si de ING Bank (149,5 milioane lei - 8,67% cota de piata). In functie de tranzactiile realizate in primele trei luni, UniCredit CAIB Securities Romania se plaseaza pe locul trei pe piata actiunilor (383,1 milioane lei - 7,92% cota de piata), iar ING Bank este pe pozitia secunda (398 milioane lei - 8,23% cota de piata).

Bursa a scazut in luna martie cu aproape 0,9%, in conditiile in care investitorii au fost mai prudenti la tranzactionare decat in precedentele doua luni, cand bursa a urcat cu 10,7% in ianuarie si 7% in februarie. In ianuarie si februarie investitorii au cumparat la preturi din ce in ce mai mari, fiind motivati de asteptarile privind dividendele pe care companiile urmau sa le propuna.

Astfel, in primul trimestru bursa a avansat cu 17,34%.