Bursa de la Bucuresti a continuat sa urmeze linia burselor externe si a scazut cu 1,14%, pe o lichiditate dubla si sustinuta in proportie de 95% de tranzactiile cu titluri Fondul Proprietatea, SIF-uri, OMV Petrom, Transgaz, BRD si Banca Transilvania, transmite Mediafax.
Piata a deschis ziua in crestere cu 0,37%, insa in urmatoarele 20 de minute a trecut pe scadere usoara. In a doua parte a zilei, scaderea s-a dus pana la %, punctul minim al indicelui general BET-C fiind atins la ora.

Atentia investitorilor a fost axata cu precadere pe actiunile FP, SIF-uri, OMV Petrom, Transgaz, BRD si Banca Transilvania. Operatiunile cu aceste titluri au cumulat 36,4 milioane lei (8,2 milioane euro) si au asigurat 95% din lichiditatea pietei actiunilor, de 38,4 milioane lei (8,7 milioane euro).

"Cred ca situatia tine foarte mult de lichiditatea oferita. Practic in conditiile actuale, pe o lichiditate nu prea mare, singurele actiuni care ofera posibilitatea de a intra si iesi in cat de cat rezonabil sunt blue chip-urile (cele mai lichide actiuni -n.r.). Pe langa speculatori, din cand in cand se mai simte prezenta investitorilor interesati de randamentul dividendelor. Totusi aceasta lispa de orizont nu permite o activitate de tranzactionare mai sustinuta", a declarat Adrian Barbulescu, director adjunct de operatiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 1,95%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era in stagnare.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era in scadere cu 0,83%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 1,73%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii nu au reactionat vizibil la rezultatele financiare din primul trimestru anuntate de OMV Petrom. In prima ora cotatia acestor titluri a urcat de mai multe ori pana la un nivel maxim al primei parti a zilei de 0,41 lei, respectiv cu 1,26% peste nivelul de marti. Ulterior, pretul a revenit foarte aproape de inchiderea sedintei precedente. In a doua parte a zilei majoritatea tranzactiilor au fost realizate la cotatii cu circa 1% sub cea de marti.

Chiar la inchidere, scaderea s-a accelerat de la 1%, la 3,38%, in cadrul unor tranzactii de aproximativ 20.000 de lei. Aceste titluri au inregistrat al patrulea rulaj din piata, de 2 milioane lei.

"De aproximativ doua saptamani se sesizase o usoara miscare ascendenta pe actiunile OMV Petrom, indicand ca piata anticipa rezultate pozitive, insa tensiunile financiare existente pe plan mondial au estompat destul de mult din optimism si probabil zona de 0,41 lei reprezinta maximul posibil in conditiile actuale", a spus Barbulescu.

OMV Petrom a inregistrat in perioada ianuarie - martie un profit trimestrial record, de 1,38 miliarde lei (381 milioane euro), in crestere cu 65% fata de acelasi interval din anul precedent, si vanzari in urcare cu 21%, la 6 miliarde lei (1,3 miliarde euro).

Actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide din piata, cu transferuri de 20,2 milioane lei, suma din care 4,2 milioane lei au reprezentat valoarea a doua deal-uri. Operatiunile cu titlurile FP au asigurat 53% din lichiditatea pietei.

Deal-ul a fost realizat la 0,5555 lei, pret cu doar 0,09% sub inchiderea de marti, iar pe piata principala cotatia a scazut cu 0,18%, la 0,555 lei.
Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 38,4 milioane lei (8,7 milioane euro), valoare de doua ori peste rulajul sedintei anterioare, de 18,1 milioane lei (4,1 milioane euro). Astfel, lichiditatea a revenit aproape de nivelurile de saptamana trecuta, cand a fost sustinuta de deal-uri.

"Tranzactiile de pe piata Deals ne arata ca sunt investitori dornici sa intre in piata, insa aceasta intrare se face de obicei prin negociere, care inseamna conditii de pret mai avantajoase, un minim de volum de actiuni, sau costuri de tranzactionare speciale. Dar trebuie sa luam in calcul ca in functie de tipul cumparatorului si al vanzatorului, straini, institutionali, persoane fizice romane, ne putem forma o parere daca este acumulare sau o distributie", a mai spus brokerul.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 182.000 de lei, valoare cu 40% mai mare decat rulajul de marti, de 130.000 de lei.
Titlurile Armax Gaz (ARAX) au fost cele mai lichide, cu operatiuni de 26.000 de lei, iar pretul a scazut cu 1,13%, la 0,07 lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, pietele vest-europene erau in scadere cu pana la 1,2%, iar majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est inregistrau corectii intre 0,4% si 2,7%. Pietele sunt tensionate din cauza speculatiilor ca Grecia ar putea fi impinsa in afara zonei euro, dar si dupa unele informatii conform carora Spania va cere bancilor sa constituie rezerve de inca 35 miliarde euro pentru imprumuturile acordate constructorilor, in contextul incercarilor autoritatilor de a restabili increderea in stabilitatea sectorului bancar.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri