In primele minute ale sedintei, indicele general BET-C a avansat cu 0,77%, insa apoi a pierdut rapid castigul si dupa ora 11:00 a trecut pe rosu, desi bursele vest-europene au ramas in teritoriu pozitiv. Piata a avut o incercare de revenire pe verde dupa ora 12:30, insa in urmatoarea ora s-a intors pe scadere.

Rulajul pietei actiunilor, de doar 4,3 milioane lei (961.000 de euro), a fost de peste doua ori sub lichiditatea sedintei precedente, de 9,1 milioane lei (2 milioane euro). Un rulaj mai redus decat cel de luni a fost inregistrat la 22 aprilie 2011, cand operatiunile au cumulat numai 2,7 milioane lei (659.000 de euro), in conditiile in care majoritatea investitorilor plecasera deja in mini vacanta de Paste.

"In acest moment nu avem trend, majoritatea actiunilor au pierdut pe piata mai mult decat valoarea dividendelor. Poate doar dupa ce emitentii incep sa plateasca dividende o parte din bani se vor intoarce in piata. Pe de alta parte, pe plan extern avem investori dezamagiti si scandal in urma ofertei Facebook, iar daca privim mai aproape, investitori autohtoni care au pierdut procente importante dupa ce au achizitionat actiuni Transelectrica in oferta derulata de stat in luna martie. Pe piata locala avem actiuni cu indicatori fundamentali doesebit de atractivi si potential imens de crestere, dar daca privim pe termen scurt, de una - doua luni, nu ne putem fundamenta o decizie de cumparare sau vanzare, pentru ca se poate intampla orice in zona euro. Privind pe termen mediu putem argumenta decizii de acumulare pe mai multe actiuni", a declarat pentru MEDIAFAX directorul departamentului Clienti al SSIF Broker, Adrian Ceuca.

Daca cresterile usoare inregistrate de pietele internationale pana aproape de finalul sedintei de la Bucuresti au fost determinate de stiri pozitive din Grecia cu privire la posibilitatea respectarii acordurilor cu Uniunea Europeana si FMI, insa acum interesul investitorilor se canalizeaza spre Spania, astfel ca pe termen scurt orice se poate intampla, potrivit brokerului.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni de la BVB, era in scadere cu 0,73%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,52% sub inchiderea de vineri.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era cu numai 0,26% sub nivelul sedintei precedente.

Citeste si:

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 0,53%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Lichiditatea pietei a fost asigurata in proportie de 49% de transferuri cu actiunile BRD (997.000 de lei) si cu titlurile Fondului Proprietatea (1,1 milioane lei).

Cea mai mare parte a rulajului actiunilor BRD a fost asigurata de un deal de 806.000 de lei, realizat 9,71 lei, pret cu 0,1% peste nivelul de vineri. Pe piata principala titlurile bancii au stagnat la 9,7 lei.

Actiunile Fondului Proprietatea au scazut cu 0,51%, la 0,4875 lei.

Cu putin inainte de inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele mature din Europa s-au intors spre nivelurile de vineri. La finalul sesiunii pietei locale, bursa de la Londra era in crestere cu 0,2%, piata de la Paris era in stagnare, iar bursa de la Frankfurt era in scadere cu 0,2%. Anterior, bursele vest-europene au fost pe verde, investitorii reactionand pozitiv la rezultatele celor mai recente sondaje din Grecia, care au indicat ca alegerile din luna iunie vor fi castigate de partidele care sprijina masurile din acordul de finantare externa si vor mentine tara in zona euro.