Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,23%, in linie cu bursele externe, intr-o piata in care cei mai multi investitori au continuat sa fie prudenti la tranzactionare, astfel ca lichiditatea nu a depasit 12 milioane lei, potrivit Mediafax.
Piata a fost pe crestere inca din primele minute, insa volumele de tranzactionare au fost foarte reduse. La ora 11:15 au fost realizate doua transferuri negociate cu 0,072% din titlurile Fondului Proprietatea, pentru 4,9 milioane lei (1,1 milioane euro), care au ridicat lichiditatea pietei actiunilor.

Deal-urile au asigurat 41% din valoarea tuturor tranzactiilor cu actiuni la BVB, de 11,9 milioane lei (2,6 milioane euro). Lichiditatea a fost, astfel, de aproape trei ori mai mare decat rulajul sedintei precedente, de doar 4,3 milioane lei (961.000 de euro). Bursa a consemnat luni cel mai redus rulaj din ultimele 13 luni.

Tranzactiile negociate cu titlurile FP au fost realizate la 0,491 lei, pret cu 0,72% peste inchiderea de luni, iar pe piata principala cotatia a crescut cu 0,78%, la 0,4913 lei. Pe piata principala, actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai lichide, cu un rulaj, de 2,5 milioane lei.

Directorul general al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, crede ca piata va fi apatica si rulajele vor ramane reduse cel putin pana la alegerile locale din iunie, cand investitorii isi vor putea forma o parere despre preferintele politice ale romanilor si vor putea estima ce partide vor fi la guvernare dupa alegerile parlamentare din toamna.

"Dupa ce au trecut datele de inregistrare pentru dividende, cand majoritatea investitorilor si-au restructurat portofoliile dupa preferinte, majoritatea asteapta vesti noi care sa ii determine sa intre in piata fie pe vanzare, fie pe cumparare. Cum raportarile financiare pe primul trimestru au fost in jurul datelor de inregistrare pentru dividende si AGA, alte impulsuri interne nu ar mai putea fi decat rezultatul alegerilor din iunie", a declarat Tod.

Totodata, investitorii asteapta si rezultatul alegerilor parlamentare programate pentru iunie in Grecia, intrucat de deciziile pe care le va lua viitorul guvern vor depinde foarte mult viitorul Greciei in zona euro si sistemul financiar european, crede brokerul.

La inchiderea pietei principale, cele mai lichide zece actiuni plasau indicele BET cu 0,63% peste nivelul de luni, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era in scadere cu 0,22%.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, avansa cu 0,59%.

In acelasi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, se plasa cu 0,53% peste nivelul sedintei precedente. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

"Probabil ca pana la jumatatea lui iunie nu vor fi miscari ample in piata, volume foarte-foarte mici si o directie neclara a pietei. Din pacate si dividendele care de obicei mai impulsionau piata pe timpul verii se vor lasa asteptate anul acesta, intrucat multe companii au planificat platile in toamna, iar Fondul Proprietatea, care ar fi vrut sa le plateasca mai repede, nu o poate face din cauza litigiilor. In concluzie, toate premisele sunt sa avem o piata mai animata fie in sus, fie in jos, abia din a doua jumatate a lunii iunie", a mai spus Tod.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au consemnat al doilea rulaj din piata principala, de 1 milion de lei, iar pretul a stagnat la 0,4495 lei.
Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de doar 264.000 de lei, valoare cu 38% peste rulajul de luni, de 192.000 de lei.

Titlurile firmei Romanofir Talmaciu (ROOF) au fost cele mai lichide, cu un rulaj de 156.000 de lei, iar pretul a scazut cu 24,91%, la 6 lei.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene avansau cu pana la 1,2%, datorita evolutiei pozitive a burselor din Asia, sprijinite de sperantele privind adoptarea unor noi masuri de stimulare a cresterii economice in China, insa investitorii inca sunt atenti la situatia bancilor spaniole.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri