Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut miercuri cu 0,29%, aliniindu-se astfel la pierderile afisate de marile piete europene, alimentate de declinul vanzarilor de retail pe piata americana in mai pentru a doua luna consecutiv.
Actiunile de la BVB au deschis miercuri in crestere usoara, investitorii reactionand pozitiv la ascensiunea burselor internationale, scrie Mediafax. Pietele vest-europene au trecut insa pe scadere spre jumatatea sesiunii, dupa ce Italia si Germania au vandut obligatiuni la randamente in crestere, iar bursa locala a urmat evolutia acestora.

Ulterior, au venit vesti negative si din Statele Unite, unde vanzarile de retail au scazut in mai pentru a doua luna consecutiv, alimentand temerile privind reducerea cheltuielilor de catre consumatori.

La finalul sedintei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere usoara, cu 0,11%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,26% sub nivelul de marti.

Totodata, actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea au coborat indicele BET-FI cu 0,69%. Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a inchis in stagnare.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 9,63 milioane lei (2,16 milioane euro), valoare 55% sub suma transferurilor din sedinta precedenta, de 21,52 milioane lei ( 4,8 milioane euro).

"Apropierea datei alegerilor din Grecia transmite in pietele financiare globale o stare de neliniste, investitorii incepand sa fie mai degraba precauti pana in momentul in care vor afla rezultatul scrutinului. Starea aceasta de tensiune este simtita si in piata locala, insa aici investitorii au preferat sa intre intr-o stare de conservare, fara a efectua vreo miscare importanta. Din aceasta cauza cred ca am asistat astazi la o sedinta atat de slaba, mai ales din perspectiva volumului tranzactionat, si este posibil ca aceasta situatie sa caracterizeze si sfarsitul acestei saptamani", a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

Rulajul pietei a fost asigurat in proportie de 62% de transferurile cu actiunile Fondului Proprietatea, in valoare de 5,98 milioane lei, iar pretul acestora a scazut cu 1,04%, la 0,477 lei.

Al doilea rulaj din piata, de putin sub milion lei, a fost consemnat de actiuni SIF Muntenia. Ultimul transfer a fost perfectat la 0,75 lei, in scadere cu 1,57%.

"Problemele din Europa ii tin in tensiune pe investitori, iar ceea ce cred ca ii ingrijoreaza cel mai mult este faptul ca pana in momentul de fata nu s-au gasit solutii care sa rezolve aceste probleme si sa readuca increderea in pietele financiare. De asemenea aceasta situatie poate degenera in orice moment si din aceasta cauza cred ca investitorii prefera sa fie rezervati decat sa riste efectuarea oricarei miscari care se poate dovedi neinspirata", a mai spus Muresian.

Investitorii au realizat si o tranzactie cu titluri de stat, scadente in iunie 2021, in valoare de 280.000 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri