Presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, candideaza pentru un loc de membru in Consiliul Reprezentantilor al SIF Muntenia (SIF4), alaturi de alte 29 de persoane, scrie Mediafax.
Oancea a candidat in luna noiembrie pentru un loc in CA de la SIF Moldova, insa nu a primit voturile necesare din partea actionarilor.

Alaturi de acestia se regasesc 10 nominalizari realizate de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, care detine 4,01% din capital, si ING International Romanian Equity Fund, care are o participatie de 0,99% din actiuni, actionarii care au solicitat revocarea Consiliului.

Pe lista figureaza Robert Cosmin Pana (consilier la firma de brokeraj Swiss Capital si membru in Consiliul de administratie al Bursei), omul de afaceri Adrian Andrici, actionar SIF Muntenia si membru in actualul Consiliu, care a contestat AGA din aprilie, sustinand ca hotararile sunt contrare celor comunicate in sedinta.

Potrivit legislatiei pietei de capital, administratorii unei burse nu pot fi concomitent si membri CA la o companie listata pe piata respectiva.

Pe lista inaintata de cei doi actionari au mai fost propusi Florin Cazan (Raiffeisen Capital & Investment), Stefan Cioga (Active International), Olimpiu Blajut si Razvan Lefter (ambii angajati ai Swiss Capital), Daniel Pandele (asociat si administrator Doraly Mall), Laviniu Dumitru Beze (presedintele AIPC), avocatul Marcel Gheorghe si economistul Gabriel Vasile.

Printre candidaturile validate se numara alti opt din actualii membrii ai Consiliului, respectiv George Marian Dinu (presedintele actualului Consiliu), Sorin Marian Coclitu (vicepresedintele actualului Consiliu al Reprezentantilor si membru CA la BRD), Catalin Doica, Marian Hoinaru, Gheorghe Glaman, Dan Pascariu, Cristi Antonel Bunu si Radu Teodot Buceag.

Nu au mai candidat din prezentul Consiliu Ion Lisca si Mircea Stelian Petrescu.

Pe lista care va fi supusa la vot actionarilor se mai afla Mihai Buliga (presedinte al CA de la SSIF Broker-sustinut de SIF Moldova), Marian Manea, Cristian Alexandru Stefanescu, Gabriel Burlacu, Catalin Mancas, Razvan Rusu, Dan Sarboiu, Radu Gheorghe Deac, Stefan Mircea Solovastru si Dorin Alexandru Badea.

Consiliul Reprezentantilor de la SIF Muntenia este format din 11 membri, iar presedintele este George Marian Dinu. SIF Muntenia este singura dintre cele cinci societati de investitii financiare administrata de o societate de administrare a investitiilor - SAI Muntenia Invest, supravegheata de Consiliul Reprezentantilor.

Actionarii se vor intalni la 6/7 iulie pentru a discuta distribuirea unor dividende suplimentare de 98,45 milioane lei din rezervele existente la finalul anului trecut si constituite din sumele reprezentand dividende neridicate timp de trei.

La ultima sedinta AGA, din aprilie, unii actionari ai societatii, printre care omul de afaceri Gheorghe Iaciu, si-au exprimat nemultumirea fata de profitul mic inregistrat de societatea de investitii financiare si fata de bugetul de venituri si cheltuieli pentru acest an. El a cerut administratorului SIF, SAI Muntenia, triplarea dividendului pe anul trecut, varianta initiala fiind de 65,3 milioane lei.

Rezultatul voturilor exprimate in AGA din aprilie a fost neclar imediat dupa sedinta, astfel ca deciziile au fost anuntate abia dupa o saptamana. Andrici a contestat AGA, sustinand ca hotararile sunt contrare celor comunicate in sedinta si consemnate in procesul verbal de sedinta.

De asemenea, la sedinta AGA din 6 iulie, administratorii vor prezenta actionarilor un nou program de administrare si vor discuta un buget de venituri si cheltuieli rectificat pentru acest an.

Administratorii vor supune la vot schimbarea politicii contabile privind inregistrarea ajustarilor de valoare a activelor, prin inregistrarea acestora pe seama conturilor de rezerve si nu in conturile de cheltuieli, potrivit regulamentelor CNVM.

Titlurile SIF Muntenia au inchis sesiunea de joi in scadere cu 1,3%, la 0,74 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera a societatii de investitii este de 597,2 milioane lei (133,9 milioane euro).

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri