Majoritatea pietelor au deschis in urcare, insa spre jumatatea zilei au trecut pe scadere dupa ce investitorii si-au pierdut optimismul provocat de alegerile din Grecia, din cauza cresterii randamentelor obligatiunilor Spaniei, scrie Mediafax.

"Pietele de actiuni se gasesc intr-un echilibru fragil sub amenintarea a doua riscuri. Primul este legat de spectrul unei dezordini declansate de un posibil default in zona euro (Grecia in primul rand, dar tot mai multa presiune si emotie apare in legatura cu Spania), ceea ce ar determina ajustari importante ale preturilor activelor europene. Al doilea risc este intrarea intr-o recesiune de durata a zonei euro, ceea ce ar face ca povara datoriilor sa fie si mai greu de administrat, deopotriva de guverne, companii si populatie. De aceea, chiar daca toata lumea tresare si este preocupata de stirile ingrijoratoare zilnice, care au devenit un sport la moda, pericolul de fond vine tocmai prin prisma influentarii sistematice a comportamentului actorilor din economie, care incarcati cu pesimism nu vor face decat sa amane decizii de consum si investitii, ducand economia europeana in recesiune", a declarat Mihai Iulian Caruntu, seful Departamentului de cercetare piete de capital al BCR.

La finalul sesiunii de la Bucuresti, pietele consemnau variatii mixte.

"Asa-numita criza, care pare tot mai mult sa se alimenteze din ea insasi, risca sa zadarniceasca materializarea curentului de opinie in favoarea unor programe mai permisive de austeritate, care sa lase loc de crestere economica, singurul tratament pentru reducerea stocurilor de datorie. Cu toate acestea, cred ca scenariul de baza consta in activarea mecanismelor de autoreglare ale pietelor si in manifestarea instinctului de supravietuire al politicienilor din Europa, care vor agrea asa numite soluttii tehnice ca abordare pe termen scurt, pentru a castiga timp tn vederea aplicarii tratamentelor pe termen lung, fara a mai exista spectrul apelului la solutii de terapie intensiva", considera Caruntu.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a inchis in urcare cu 1,21%, in timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic au coborat usor indicele BET-NG, cu 0,41%.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu 0,79%.

Astfel, indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 1,04%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Tranferurile cu actiuni au insumat 27,15 milioane lei (6,1 milioane de euro), sub lichiditatea de la finalul sesiunii de vineri, de 30,9 milioane lei (6,9 milioane euro).

Citeste si:

Doua pachete din actiunile BRD au fost cedate prin tranzactii negociate in valoare cumulata de 8,35 milioane lei. Ultimul transfer a fost perfectat la 8,57 lei, cu 3,25% peste cotatia de vineri.

Pe piata principala actiunile bancii au incheiat ziua la aceeasi cotatie, de 8,57 lei, pe un rulaj de 340.000 lei.

Actiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide pe piata principala, cu operatiuni de 7,11 milioane lei. Titlurile au inchis la un pret de 0,488 lei, in urcare cu 0,62% fata de sedinta precedenta.

Un rulaj semnificativ, de 3,8 milioane lei, a fost inregistrat si cu actiunile Azomures (AZO). Ultimul transfer cu aceste titluri s-a realizat la 2,192 lei, in stagnare fata de referinta.

Caruntu considera ca lipsa de claritate a mesajelor oferite de responsabilii din zona euro s-a vazut in "reactia de ajustare sensibila a lichiditatii pietelor de actiuni europene, confirmata de altfel la nivel global de dinamica capitalurilor destinate pietelor emergente".

"Capitalurile se retrag spre pietele cele mai dezvoltate, ca reactie la lipsa de predictibilitate genralizata din economia globala. BVB, ca piata mica si lipsita de investitori institutionali romani puternici, nu are decat sa suporte variatii mai mari compariv cu pietele cu lichiditate sensibil mai ridicata", a mai afirmat Caruntu.