Intrarea in insolventa a Hidroelectrica nu ar trebui sa reprezinte un motiv de panica pentru investitori, spun analistii Wood&Co. Acestia se indoiesc de scenariul falimentului si mentioneaza ca sefii companiei vor mai degraba sa scape de contractele neprofitabile pentru a creste profitabilitatea producatorului de electricitate inainte de listarea pe bursa.
“Credem ca principala intentie a board-ului este sa atraga din nou atentia asupra contractelor bilaterale prin care Hidroelectrica este fortata sa vanda electricitate sub pretul pietei, si care genereaza o scadere a profitului cu 170 mil. euro pe an, sau 90% din rezultatul net al companiei”, mentioneaza Ovidiu Fer (foto), analist Wood&Co., intr-un raport adresat investitorilor.

Hidroelectrica a intrat in insolventa dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis miercuri cererea companiei.

Analistii Wood spun insa ca avand in vedere datele disponibile in prezent, nu exista suficiente motive pentru intrarea in insolventa a celui mai mare producator de electricitate din Romania.

Intr-un scenariu mai realist, credem ca masurile luate de Hidroelectrica ar putea sa forteze renegocierea contractelor bilaterale si astfel sa vedem o imbunatatirea a profitabilitatii companiei inainte de a fi adusa pe bursa”, se mentioenaza in reportul Wood.

Insolventa Hidroelectrica loveste in Fondul Proprietatea: Investitorii s-au grabit sa vanda


Fondul Proprietatea controleaza 20% din Hidroelectrica, pachetul de actiuni reprezentand 21% din activele FP. Ca urmare a intrarii in insolventa, fondul va fi nevoit sa inregistreze actiunile Hidroelectrica la valoarea zero in activul net.

“Chiar daca insolventa este cel mai probabil doar o masura temporara, probabil ca pe termen scurt aceasta decizie va pune presiune asupra pretului actiunilor FP si asupra increderii investitorilor”, spun analistii Wood.

Dupa un start pozitiv de sedinta, actiunile Fondul Proprietatea au scazut cu peste 1,5% imediat dupa ce Tribunalul Bucuresti a anuntat oficial intrarea in insolventa a producatorului de energie.

Spre sfarsitul sedintei, titlurile FP au inregistrat insa o revenire.

Scenariul utopic: Statul transfera activele Hidro pe alta companie, iar FP isi face exit-ul la un pret foarte bun


O varianta mai dificil de aplicat, dar care totusi este posibila in viziunea Wood&Co, este aceea ca statul roman sa infiinteze o noua companie pe care sa transfere activele Hidroelectrica, scapand totodata de contractele cu “baietii destepti”.

“Avand in vedere valorile contabile actuale, actiunile FP de la Hidroelectrica valoreaza 3,3 miliarde lei (n.red. fata de 1,9 miliarde lei – valoarea estimata de Wood pe baza mai multor multipli), adica un PER de 64, luand in calcul media profitului din ultimii trei ani. Desi este utopic sa vorbim despre asta acum, acest lucru inseamna ca pentru Fondul Proprietatea masura ar reprezenta o oportunitate foarte buna de exit”, spun analistii firmei de servicii financiare.

Wood si-a mentinut recomandarea de “buy” pe Fondul Proprietatea, pretul tinta pentru titlurile FP fiind de 0,66 lei/unitate.

FP se tranzactiona la pretul de 0,462 lei/unitate la sfarsitul sedintei de miercuri, ceea ce inseamna ca pretul tinta dat de Wood anticipeaza o crestere de 42% in urmatoarele 12 luni.

Actiunile Fondului au crescut cu 8% in acest an, asta dupa ce in primul trimestru cresterea depasise 40%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri