SIF Moldova anunta publicarea situatiilor financiare individuale intocmite in conformitate cu IFRS, pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2011. Acestea se intocmesc suplimentar situatiilor financiare consolidate, pentru a raspunde cerintelor de informare ale utilizatorilor si de reglementare ale CNVM in ceea ce priveste activitatea SIF Moldova SA.
Aceste situatii financiare au fost intocmite cu asistenta KPMG Advisory SRL si sunt insotite de opinia auditorului financiar Deloitte Audit SRL.


SIF Moldova prezinta pentru prima data situatii financiare intocmite in conformitate cu IFRS, avand ca data de tranzitie 1 ianuarie 2010 si prezentand informatii comparative complete la 31 decembrie 2011 si 31 decembrie 2010. Situatiile financiare consolidate conform IFRS pentru exercitiul financiar incheiat la 31 decembrie 2011 vor fi intocmite pana pe data de 30 august 2012, cu modificarea corespunzatoare a calendarului de comunicare financiara pentru anul in curs.

“SIF Moldova a adoptat o prezentare a situatiilor financiare bazata pe lichiditate, in cadrul situatiei pozitiei financiare si o prezentare a veniturilor si cheltuielilor in functie de natura lor, in cadrul situatiei rezultatului global, acesta metoda de prezentare oferind informatii credibile si relevante”, se arata in comunicat.

Situatiile financiare IFRS individuale sunt intocmite pe baza conventiei valorii juste pentru instrumentele financiare derivate, activele si datoriile financiare la valoarea justa prin contul de profit si pierdere si activele financiare disponibile pentru vanzare, cu exceptia acelora pentru care valoarea justa nu poate fi stabilita in mod credibil.

Alte active si datorii financiare, precum si activele si datoriile nefinanciare sunt prezentate la cost amortizat, valoare reevaluata sau cost istoric.

Compania a prezentat instrumentele de capitaluri proprii, pentru care nu a putut fi determinata o piata activa, la cost mai putin eventualele ajustari de depreciere, iar la cost amortizat, investitiile pastrate pana la scadenta (obligatiuni, titluri de stat, depozite).

Politicile contabile au fost aplicate in mod consecvent asupra tuturor perioadelor prezentate in situatiile financiare individuale intocmite in conformitate cu IFRS.

Evidentele contabile ale SIF Moldova sunt mentinute in lei, in conformitate cu Reglementarile Contabile Romanesti (RAS). Aceste conturi au fost retratate pentru a reflecta diferentele existente intre principiile contabile RAS si cele conform IFRS. Conturile conform RAS sunt ajustate, in cazul în care este necesar, pentru a armoniza situatiile financiare individuale, în toate aspectele semnificative, cu IFRS adoptate de Uniunea Europeana.

Modificarile cele mai importante aduse situatiilor financiare intocmite în conformitate cu RAS pentru a le alinia cerintelor IFRS, au vizat: gruparea unor elemente in categorii mai cuprinzatoare; ajustari ale elementelor de active, datorii si capitaluri proprii; calculul rezultatului global si al impozitului pe profit amanat. Avand in vedere ca economia romaneasca a fost o economie hiperinflationista pana la 31 decembrie 2003, au fost calculate ajustari ale elementelor de active, datorii si capitaluri proprii.

Situatia comparativa a trecerii de la RAS la IFRS:



Analiza diferentelor IFRS/RAS releva urmatoarele aspecte pe fiecare pozitie semnificativa in parte:
• „Total active” – prezinta o crestere motivata in principal de inregistrarea diferentelor de valoare justa aferente activelor financiare conform IFRS;
• „Total datorii” – prezinta o crestere motivata de recalcularea impozitului pe profit amanat aferent noilor diferente de valoare justa;
• „Profitul net al exercitiului” – prezinta o crestere ca influenta a aplicarii prevederilor IAS 39 in ceea ce priveste recunoasterea castigurilor din vanzarea „activelor financiare disponibile pentru vanzare”. Astfel, a fost recunoscuta in rezultatul exercitiului diferenta dintre valoarea contabila a actiunilor vandute si suma contraprestatiei primite;
• „Alte elemente ale rezultatului global” - rezultatul este generat, in cea mai mare parte, de scaderi ale rezervei din reevaluarea la valoare justa a activelor financiare, ca urmare a vanzarii acestora.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri